/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/DOC/ Liberalii propun ca viitori deputați să cunoască obligatoriu limba română

missing
20 noiembrie 2018, ora 12:06

Precizăm că articolul 75 din Codul electoral explică cine poate candida la funcţia de deputat în Parlament. În același timp, liberalii propun modificarea și completarea Regulamentului Parlamentului ca proiectele legislative să fie prezentate în limba română și luările de cuvânt de la tribună, de asemenea, să fie în limba română.

Proiectul prevede că comisia juridică, numiri și imunități trebuie să elaboreze un mecanism prin intermediul căruia deputații vor putea fi verificați asupra faptului posedării limbii oficiale, precum și modificarea Regulamentului parlamentului prin excluderea instrumentului de traducere a documentelor de lucru ale parlamentului în limba rusă.

Autorii proiectului consideră că având în vedere că de la adoptarea Declarației de Independență au trecut mai mult de 27 de ani, „absolut toți reprezentanții minorităților naționale au avut timp să studieze și să posede limba statului suveran în care locuiesc, îndeosebi acei care candidează la funcția de deputat și urmează să reprezinte interesele cetățenilor R. Moldova”.

Totodată, liberalii afirmă că practica internațională stabilește mecanismul cunoașterii limbii oficiale pentru aleșii poporului la nivelul funcționării propriu-zise a legislativului. Deputații mai susțin că modificările propuse vor permite să fie economisite sume considerabile din bugetul statului (peste 1,5 milioane lei anual), generate din traducerile documentelor de lucru ale Parlamentului în limba rusă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram