Guvernatorul BNM a avut din start anumite înțelegeri inclusiv cu actuala guvernare. Acest lucru a fost văzut foarte clar și la briefingul în care Sergiu Cioclea și-a anunțat demisia. Această opinie a fost exprimată în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8 de către analistul Victor Ciobanu.

Trebuie să fim conștienți că această funcție trebuie să aibă și girul partenerilor externi, mă refer la Fondul Monetar Internațional. Deci, el a fost pe postură dublă”, spune Victor Ciobanu.

Analistul consideră că acest lucru a fost absolut evident. „El a avut mandatul să stabilizeze sistemul: „Deci, de acum înainte te preocupi de relațiile cu partenerii externi, cu FMI, dar nu te implici în toată povestea asta cu miliardul”, a notat Victor Ciobanu. Potrivit lui, angajamentele BNM în ceea ce ține de furtul miliardului nu au fost îndeplinite.

Expertul economic Viorel Gârbu susține că guvernatorul BNM s-a prezentat pe sine ieri în calitate de administrator special al sistemului bancar din Republica Moldova. „Misiunea BNM nu este aceasta, Banca Națională înseamnă stabilitate, transparență, predictibilitate. Băncile naționale au cu totul altă misiune, nu au misiunea să salveze sau să stabilizeze anumite bănci. Stabilizarea se face pentru situații de criză de către administratori speciali”, a menționat Viorel Gârbu.

Experții consideră că demisia guvernatorului este un semnal negativ pentru sistemul bancar.

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și-a anunțat demisia marți, 20 noiembrie. Acesta a scris cererea de eliberare din funcție, la adresa președintelui Parlamentului, Andrian Candu, din data de 30 noiembrie 2018.