În Bugetul de stat pentru anul 2019 va fi prevăzut peste un miliard de lei pentru proiectele „Prima Casă”, „Drumuri bune pentru Moldova” și „Arena Chișinău”, proiecte anunțate de la tribuna Partidului Democrat.

În septembrie curent, Vladimir Plahotniuc anunța că partidul de la guvernare și-a pus drept scop ca în anul 2019 să construiască 2600 km de drum, adică cu 1000 km mai mult decât în anul 2018. Astfel, potrivit proiectul Bugetului de Stat pentru 2019, votat deja de deputați în primă lectură, doar pentru inițiativa„Dumuri bune pentru Moldova” vor fi alocate mijloace financiare în sumă de 950 milioane de lei, scrie Ziarul de Gardă.

Bugetul de stat pentru anul 2019 include și mijloace financiare pentru programul „Prima casă”. Potrivit proiectului votat în primă lectură, pentru acest program se prevăd alocații în sumă de 80 milioane de lei, inclusiv 50 milioane pentru onorarea garanțiilor de stat în cadrul programului. Programul „Prima Casă” este o inițiativă lansată în mai 2017, prin care Guvernul garantează ca banca să poate oferi tuturor cetățenilor R. Moldova credit cu condiții mai avantajoase pentru procurarea locuințelor și reducerea migrației în rândul tinerilor.

100 de milioane de lei vor fi alocate și pentru proiectarea și construcția „Arenei Chișinău”. Banii vor fi alocați în calitate de aport în capitalul social al Societății cu Răspundere Limitată „Arena Națională. Acest proiect a fost anunțat de liderul partidului, Vladimir Plahotniuc, și prezentat de către finul său, Andrian Candu. Pentru edificarea acestei arene, statul a prevăzut deja 200 de milioane de lei din fondul pentru reparația drumurilor.

Bugetul de Stat pentru anul 2019 a fost votat în primă lectură pe 23 noimebrie. Veniturile se preconizează a fi în sumă totală de 42 125,5 mil. lei, cu o creștere față de cel precizat, curent cu 5 203,5 mil. lei sau 14,1 la sută, cheltuielile se prevăd în sumă de 47 664,2 mil. lei, cu o creștere de 5 679,7 mil. lei sau cu 13,5 % comparativ cu cheltuielile prevăzute pentru anul 2018, iar deficitul este estimat la 5 538,7 mil. lei și urmează a fi finanțat atât din surse externe, cât și cele interne.