/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 782: Lupte fierbinți și provocare sub steag fals. Kievul plănuiește să distrugă podul lui Putin

/VIDEO/ Autoritățile municipale vor să modernizeze Piaţa Centrală din Chișinău. Ar putea apărea parcări cu plată

missing
26 noiembrie 2018, ora 18:45

Parcări cu plată ar urma să apară pe strada Armenească, Mitropolit Varlaam şi Tighina. Oamenii care trec, zilnic, prin apropiere spun că este nevoie stringentă de o parcare pentru vizitatorii pieței.

„Este nevoie. Uite cum stau parcate. Mașinile stau pe stradă, oamenii nu au pe unde trece”.

„Îi rău. Foarte. Nici nu ai cum trece”.

„Da, și încă tare. Cât o să fie piața, atât va fi nevoie și de parcare”.

Șoferii care parcau în apropiere de piață au fost mai scumpi la vorbă, dar au menționat că ar fi gata să plătească pentru un loc amenajat în care să-și lase mașina.

„Ați fi gata să plătiți pentru o parcare cu plată? Da!”

„Trebuie și bani, că oricum plătim amenzi și banii oricum îi dăm”.

Administrația Pieței Centrale propune și amenajarea unei zone speciale pentru automobilele ce vor descărca marfa. Aceasta va fi amplasată pe strada Vaarlam, unde este intrarea în piață. Și gheretele vor fi schimbate, cele vechi urmând să fie înlocuite cu altele noi.

„În timpul apropiat, de a schimba mesele, care au peste 40 de ani, mesele din zona fructelor și legumelor în ceva mai corect”, Octavian Bivol, director interimar ÎM „Piața Centrală”

Schița proiectului urmează să fie elaborată în câteva săptămâni de „Chișinău Proiect”, după care va fi stabilit și costul final al lucrărilor de modernizare.

Totul depinde de susținerea Consiliului Municipal câți bani vor fi alocați, inclusiv pentru dezvoltarea pieței. Totul depinde de suportul Consiliul Municipal dacă vor susține viziunea respectivă, pentru că pentru noi este important să curățim zona pe perimetrul Pieței Centrale”, Ruslan Codreanu, primar general interimar Primăria Municipiului Chișinău.

În Piaţa Centrală sunt amplasate peste 700 de gherete și peste 4 mii de locuri de vânzare. Venitul anual al întreprinderii municipale este de 10 milioane de lei. Anterior, în 2010, autoritățile capitalei au mai încercat să modernizeze Piața. Atunci, pe teritoriul acesteia urma să apară noi centre comerciale, hale modernizate, parcări supraetajate şi subterane. De-a lungul anilor, Piața Centrală din Chișinău a fost inclusă și în câteva topuri internaționale. Turiștii au recomandat-o drept un obiectiv care trebuie vizitat neapărat atunci când ajung la Chișinău.

Reporter: Ana Sârbu
Imagine: Tudor Bigu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram