Președintele Parlamentului a dat indicații comisiei juridice și imunități să pregătească informații privind procedura de demitere a șefului statului. Indicația a fost făcută de Candu după ce a anunțat că Dodon a încălcat Constituția deoarece nu a promulgat cinci legi care au fost revotate de Parlament.

„Președintele R. Moldova Igor Dodon a a cincea oară încalcă Constituția R. Moldova deoarece nu a promulgat cinci legi care au fost revotate de Parlament. Și iată de ce vă aduc la cunoștință că potrivit art. 89 din Constituția R. Moldova, al.1 spune, în cazul săvârșirii unor fapte prin care încalcă prevederile constituției, Președintele R. Moldova poate fi demis de către Parlament. Vreau să-i atrag atenția președintelui Dodon că acest Parlament nu are nevoie de lege organică sau constituțională ca să demită, demisia se face prin hotărâre, nu are nevoie de lege organică, iată de ce luând l-aș considera un președinte ilegal , dar care sunt acestea”, a spus Candu.

Acesta a precizat că direcția juridică să pregătească informațiile necesare până la viitoarea ședință a Biroului Permanent al Parlamentului și acest subiect va fi luat în considerare. „ Când plecăm în istorie să-l luăm și președintele cu noi”.

Totodată, Candu a precizat „Astăzi noi nu-l putem demite, dar s-ar putea să-i pregătim o surpriză înainte de sărbătorile de iarnă”.