Fostul preşedinte american George H. W. Bush a murit la vârsta de 94 de ani. George Herbert Walker Bush a fost cel de-al 41-lea preşedinte al SUA. Actualul președinte american, Donald Trump, a decretat zi de doliu național pentru miercuri, 5 decembrie.

„Jeb, Neil, Marvin, Doro şi cu mine anunţăm cu tristeţe că, după 94 de ani extraordinari, iubitul nostru tată a murit” a declarat George W. Bush, într-un comunicat publicat pe Twitter de un purtător de cuvânt al familiei.

Mandatul său ca preşedinte al SUA, din 20 ianuarie 1989 până în 20 ianuarie 1993, a fost definit de politica externă. În timpul său, a căzut zidul Berlinului în noiembrie 1989, Statele Unite au invadat Panama în decembrie 1989, înlăturându-l de la putere pe generalul Manuel Noriega, iar în 1990 a izbucnit primul război din Golful Persic, odată cu invazia Kuweitului de către Irak, iar Uniunea Sovietică s-a dezintegrat, scrie Agerpres.

În ultimii ani, George H. W. Bush a fost spitalizat de mai multe ori din diferite cauze medicale. Totodată, în aprilie, el a suferit o grea lovitură odată cu pierderea soţiei, fosta primă doamnă Barbara Bush, cu care a fost căsătorit timp de 73 de ani.

Povestea familiei Bush este una dintre cele mai relevante din politica americană, ambii fii ai lui George H.W. Bush şi Barbara deţinând un rol important: George W.Bush a fost preşedinte al SUA între 2001 şi 2009, iar Jeb Bush a fost guvernator al Floridei (1999-2007) şi candidat la nominalizarea în campania prezidenţială din 2016.