Cum ar fi să vă acoperiți ochii și să dați o tura prin oraș? Să intrați în transportul public, să traversați intersecții și să ocoliți mașinile parcate ilegal, dar și gropile de pe străzi. Acest lucru și l-a propus o adolescentă care, astfel, a încercat să afle prin ce provocări trec persoanele nevăzătoare,în contextul Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată astăzi în întreaga lume.

Pentru scurt timp, Adriana a intrat în pielea unei persoane nevăzătoare. Chiar dacă a fost însoțită de doi prieteni, aceasta a recunoscut că i-a fost frică pe tot parcursul experimentului. Intersecțiile i-au dat cele mai mari bătăi de cap.

Am acceptat această provocare, pentru că am vrut să arăt cât de greu este să fii în pielea unui om nevăzător sau parțial nevăzător”, Adriana Creangă, voluntară CNTM

Și dacă pentru Adriana a fost doar o provocare, Nicolae Ciobanu trăiește de ani buni pe întuneric. Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, este specialist principal în cadrul Asociației Nevăzătorilor. Zilnic, pentru a ajunge la serviciu de la strada Pietrarilor, unde locuiește, are nevoie de aproape două ore. Fiecare zi sfârșește cu aceeși concluzie: orașul este inaccesibil pentru persoanele nevăzătoare.

Când de multe ori ai trecut același drum, atunci observi toate, iată aici este o denivelare, și sigur că eu o țin minte. Știu că peste vreo 10 pași, o să fie un poduleț.

Parcările ilegale în oraș, sunt un pericol fenomenal pentru oamenii sănătoși și nemaivorbind de nevăzători. Trotuarele sunt distruse și trecerile de pietoni sunt prost amenajate. Este foarte periculoasă, când merge nevăzătorul, în loc să treacă drumul calumea, el dă în groapă și poate să cadă direct sub mașină, la trecere”, Nicolae Ciobanu

Persoanele nevăzătoare au două modalități de a se deplasa prin oraș. Prima este de a avea un însoțitor, fiind considerată și cea mai sigură pentru nevăzători, spune bărbatul, iar celalată – cu ajutorul unui baston.

A doua metodă de a se deplasa este acea pe care eu o prefer, pentru că vreau să fiu independent, și atunci mă folosesc de baston. În SUA sau țările europene, oamenii nevăzători sunt mai asigurați, au câine dresat, care îl însoțește”, Nicolae Ciobanu

Bărbatul spune, însă, că un câine dresat l-ar costa până la 6000 de euro, iar în Moldova nici nu poți găsi un astfel de serviciu. Și întreținerea patrupedului ar costa o avere. Domnul Nicolae spune că în oraș lipsesc semafoarele sonore și trecerile de pieton tactile, montate special pentru nevăzători. Doar în regiunea străzii Pietrarilor au fost instalate câteva, dar care sunt parțial funcționale. Cu lipsa semafoarelor sunt de acord și reprezentanții Avocatului Poporului.

Încercăm să sensibilizăm opinia publică, precum și autoritățile municipale, privitor la problemele legate de accesibilitatea la infrastructura publică a persoanelor cu dizabilități”, Natalia Vișanu, șeful direcției promovare Drepturilor Omului și Comunicare Avocatul Poporului

Oamenii spun că atunci când văd un nevăzător pe stradă, îi oferă o mână de ajutor.

Des, îi ajut să traverseze strada. Pe bâjbâite merg, mai ales pe ghețuș. E foarte periculos. Mi-e jale. Nu au niciun fel de condiție. Sunt niște bare puse încă din perioada URSS.

Semafoarele sunt echipate prost.

Sunt diferiți oameni, sunt și cei care pot să-ți dea cu bățul în cap, mai ales dacă ai dat de cineva care crede că mașina lui este luxoasă și nu dă Doamne, ai zgâriat-o, dar nu ai vrut intenționat. În majoritatea cazurilor, oamenii sar în ajutor și sunt foarte atenți”, Nicolae Ciobanu

În regiunea străzii Pietrarilor, acolo unde locuiesc mai multe familiii și persoane cu probleme de vedere, au fost instalate și sunt parțial funcționale doar 4 semafoare sonore. Câteva mai sunt amplasate în sectorul Centru.

La anul, încă unul ar putea să apară tot în zona de centru a Capitalei. Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt aproximativ 183 mii de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, peste 7 mii sunt nevăzători sau slab văzători.

Reporter: Ana Sârbu
Imagine: Tudor Bigu