/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

SUA: După ceremonia solemnă de adio de la Washington, George H.W. Bush este înmormântat în Texas

06 decembrie 2018, ora 11:30

O ultimă ceremonie are loc joi la biserica episcopală St. Martin din Houston, biserica familiei Bush de decenii. Fostul preşedinte va fi apoi înhumat în spatele bibliotecii prezidenţiale George Bush, alături de Barbara, soţia sa timp de 73 de ani, decedată în aprilie, şi de Robin, fata lor moartă de leucemie când avea 3 ani.

Miercuri, la Washington, în Catedrala Naţională, Donald şi Melania Trump au urmărit ceremonia din primul rând, alături de trei foşti preşedinţi democraţi, Barack Obama, Bill Clinton şi Jimmy Carter, şi de soţiile acestora, Michelle Obama, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi Rosalynn Carter. George W. Bush i-a adus elogiul funebru tatălui său.

Donald Trump i-a salutat pe soţii Obama, aşezaţi chiar lângă el, dar nu şi pe soţii Clinton şi soţii Carter, aflaţi mai departe. Hillary Clinton, fosta sa adversară la prezidenţiale, nu a schimbat nici măcar o privire cu el, comentează AFP.

Imediat după, George W. Bush a detensionat atmosfera salutându-i călduros pe toţi foştii preşedinţi şi pe soţiile lor.

Apropiaţii i-au făcut lui George H.W. Bush portretul unui om hotărât, dar umil, care ştia să folosească şi autoderiziunea.

Într-un discurs personal şi marcat de umor, dar încheiat în lacrimi, fiul său George W. Bush, cel de-al 43-lea preşedinte al SUA, a salutat memoria unui “mare preşedinte”.

“Simţul tău moral uriaş, sinceritatea ta şi sufletul tău mare vor române cu noi pentru totdeauna”, a declarat el.

Prinţul Charles, cancelarul german Angela Merkel, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei şi regina Rania, preşedintele polonez Andrzej Duda, însoţit de Lech Walesa, s-au numărat printre invitaţi.

În Canada vecină, drapelul a fost coborât în bernă la Parlament. Consiliul de Securitate al ONU a ţinut un minut de reculegere.

Donald Trump nu a luat cuvântul în timpul ceremoniei. Dar de la decesul lui George H.W. Bush survenit vineri la vârsta de 94 de ani, actualul lider de la Casa Albă a transmis mai multe semne de respect.

“Nu este vorba de funeralii, ci de o zi de celebrare pentru un om mare care a dus o viaţă lungă excepţională. Ne va lipsi!”, a scris Trump pe Twitter înaintea ceremoniei.

Provenit dintr-o familie bogată din Noua Anglie, George H.W. Bush a fost ultimul preşedinte american (1989-1993) din timpul Războiului Rece şi a condus coaliţia internaţională în timpul Războiului din Golf. Apoi el a fost învins clar la alegerile din 1992 de Bill Clinton.

Cea mai mare parte a instituţiilor administrative au fost închise miercuri, fiind zi de doliu naţional. Nu a funcţionat nici Wall Street, iar voturile din Congres şi dezbaterile de la Curtea Supremă a SUA au fost amânate. Un astfel de ”armistiţiu” este rar într-o actualitate a politicii americane în care domină discursurile acide.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram