Două persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu produs în această noapte într-o casă de locuit din localitatea Cinișeuți a raionului Rezina. Pompierii au fost alertați la ora 3 dimineață, iar ajunși la fața locului au stabilit că o casă este cuprinsă de flăcări.

Conform informațiilor IGSU, focarul arderii se afla în regiunea gurarului sobei, iar în apropierea acesteia a fost depistat cadavrul carbonizat a stăpânului în vârstă de 63 de ani. Totodată, în încăperea vecină, salvatorii au găsit cadavrul unei femei în vârstă de 59 de ani. Pompierii au reușit în cel mai scurt timp să localizeze incendiul, fără ca acesta să obțină răspândire. Incendiul a fost lichidat la ora 05:55 afectând 70% din suprafața încăperii. Cauza, circumstanțele, dar și prejudiciile materiale urmează a fi stabilite ulterior.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să respecte regulile antiincendiare în timpul sezonului rece a anului. Oamenii sunt rugați să fie foarte prudenți în timpul utilizării surselor se încălzire, dar și să verifice starea tehnică a acestora și a canalelor de evacuare a fumului. Este strict interzisă utilizarea lichidelor ușor inflamabile pentru aprinderea surselor de încălzire.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2018 au fost înregistrate 1583 de incendii în urma cărora și-au pierdut viața 104 persoane.