După ce premierul britanic Theresa May a anunţat o amânare a votului în Parlament pentru acordul privind Brexitul şi l-a trimis pe consilierul său Olly Robbins la sediul Comisiei Europene pentru noi discuţii, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Comisiei, Jean Claude Juncker, a respins posibilitatea unor concesii, scrie The Guardian, citat de digi24.ro.

„Poziţia noastră rămâne aceeaşi: nu vom renegocia acordul care se află pe masă acum şi care a fost aprobat de consiliul UE pe 25 noiembrie, aşa că este clar, după cum a spus chiar preşedintele, că acesta este acordul şi este singurul acord posibil”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Mai multe surse din UE au informat că Robbins a fost trimis la Bruxelles pentru a încerca să convingă oficialii europeni să promită că soluţia de rezervă privind graniţa din Irlanda de Nord, care ar menţine Marea Britanie în uniunea vamală pe o perioadă nedefinită, nu va fi aplicată niciodată.

Prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, care a vorbit cu May duminică, a declarat că o astfel de clarificare a intenţiilor UE ar fi posibilă, dar a subliniat că o astfel de ofertă nu ar avea substanţă. „Deja am oferit multe concesii pe parcurs. Am ajuns la această soluţie de rezervă din cauza tuturor liniilor roşii trasate de Marea Britanie”, a afirmat el.

„Acesta este un acord care are susţinerea tuturor celor 28 de state membre. Nu este posibil să rediscutăm un aspect al acordului fără să deschidem discuţiile despre toate celelalte”, a adăugat Varadkar. El a precizat: „Nu am o problemă cu comunicate care clarifică ce este în acordul de retragere, dar nicio clarificare nu poate contrazice ce se află în acord”.

Un diplomat UE implicat în negocieri a afirmat că există o confuzie generală privind decizia lui May: „Soluţia de rezervă este soluţia de rezervă – ce asigurări legale poţi avea că nu ai folosi-o?” Alţii au descris întoarcerea lui Robbins la Bruxelles ca fiind „disperată” în timp ce surse importante din UE au sugerat că eventuale clarificări ar fi „ca un nor de praf” în faţa unui tratat de 585 de pagini.

Michel Barnier, negociatorul şef al UE privind Brexitul, a declarat deja că UE nu are nicio intenţie să activeze soluţia de urgenţă, dar că ea trebuie să facă parte din acord ca măsură de siguranţă.

Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European privind Brexitul, şi-a arătat şi el nemulţumirea faţă de May. „Nu pot să mai urmăresc ce se întâmplă. După doi ani de negocieri, guvernul conservator doreşte amânarea votului. Doar ţineţi minte că nu vom dezamăgi poporul irlandez. Această amânare va mări incertitudinile pentru oameni şi companii. Este timpul să se hotărască!”, a scris el pe Twitter.

Ministrul de Externe al Olandei, Stef Blok, a declarat: „Bineînţeles că vom analiza orice propunere. Dar ştim cât de dificil este să ajungi la un acord. Aşa că dacă vor fi discuţii, nu va fi uşor”.

Josep Borrell, ministrul de Externe al Spaniei, a afirmat la rândul lui: „Cred că este un acord bun, cred că este cel mai bun acord şi ar fi bine să fie aprobat, dar cu siguranţă totul depinde de ei”, făcând referire la parlamentarii britanici.