/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

SUA au donat Serviciului Vamal din Moldova trei scanere de control al bagajelor

missing
18 decembrie 2018, ora 09:24

Departamentul de Stat al SUA a donat Serviciului Vamal din Republica Moldova trei scanere pentru controlul bagajelor. Acestea vor intra, în viitorul apropiat, în dotarea Vămii. Echipamentele sunt donate prin intermediul Programului EXBS (Export Control and Border Security).

Potrivit serviciului de presă al Vămii, donația vine să completeze alte trei echipamente similare, donate prin intermediul EXBS în anul 2012. Ulterior, în decembrie 2017, cu suportul aceluiași Program, au fost repuse în funcțiune cinci scanere mobile.

Programul mai include și organizarea cursurilor de instruire și a vizitelor de studiu cu tematici ce vizează detectarea armelor convenționale și de distrugere în masă, precum și a altor mărfuri de contrabandă sau cu dublă destinație.

Tot în cadrul aceluiași program, angajații Serviciului Vamal au fost instruiți în domeniul citirii imaginilor X-Ray, generate de softul electronic SIMFOX, donat de către Ambasada SUA în Moldova.

„Prin intermediul programelor sale de asistență, Statele Unite ale Americii au devenit un aliat puternic în diminuarea potențialelor amenințări la securitatea economică și transfrontalieră în regiune. Vorbim despre un sprijin care este vital pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în această zonă, prin urmare, suntem recunoscători pentru dezvoltarea continuă a parteneriatului instituit”, a declarat în acest context Vitalie Vrabie, directorul Serviciului Vamal.

La rândul său, Robert Pazos a menționat că apreciază angajamentul Serviciului Vamal de a-și consolida capacitățile instituționale în toate domeniile de responsabilitate și și-a exprimat disponibilitatea susținerii tuturor demersurilor în acest sens.

Misiunea Programului EXBS constă în prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă şi a armelor convenţionale avansate prin oferirea asistenţei în consolidarea sistemelor naţionale de control al exporturilor statelor care sunt în posesia, produc sau livrează elemente strategice, precum şi a statelor prin care aceste elemente ar putea fi tranzitate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram