Primii care au avut ocazia să testeze noul utilaj medical au fost specialiștii din departamentul de Neuroradiologie.
„În cazul dat, noi putem vedea cum este mobilizat un anevrism pe monitorul dat, care ne permite să învățăm până când va fi efectuat pe pacientul cu anevrism”, Arion Marian, șeful secției Radiologie și imagistică medicală
În noul departament, deschis oficial astăzi, a fost creată o sală, care va permite efectuarea concomitentă și combinată a câtorva intervenții medicale.
„Această sală este a doua sală în țară. În dreapta mea se află un microscop de operație, iar în stânga angeograful, cuplarea dintre aceste două metode va permite de a opera pacienții prin ambele metode imediat, fără a scoate pacientul din sala de operație”, Grigore Zapuhlîi, director Institutul de Neurologie și Neurochirurgie
Medicii au programat primele intervenții pentru următoarele săptămâni. Pentru a putea utiliza echipamentul, mai mulți specialiști de la noi au fost instruiți și pregătiți în clinici din Franța, Japonia, SUA și Germania. Datorită noilor utilaje medicale, tratamentul post-operatoriu al pacienților va dura mai puțin și va fi mai eficient, susțin doctorii.
„Reprezintă un instrument pentru a trata pacienții cu ictusuri cerebrale sau anevrisme și malformații ale arterelor venoase. Este unul din cele mai bune din lume. Aparatele vechi erau mult mai riscante, făceam cu mâna”, Grigore Zapuhlîi, director Institutul de Neurologie și Neurochirurgie
Astfel de aparate medicale se găsesc în alte 7 instituții din țara noastră, printre care Spitalul de Urgență și cel Republican. Anual, la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie ajung până la 2000 de persoane.
Reporter: Ana Sârbu
Imagine: Tudor Bigu