/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Sute de zboruri, amânate pe un aeroport din Londra, din cauza dronelor care au invadat pistele de zbor

missing
20 decembrie 2018, ora 18:24

După 16 ore din momentul în care prima dronă a fost identificată, zborurile mai sunt încă suspendate și mii de pasageri se află blocați în aeroport.

Managerul aeroportului a declarat că încă nu se cunoaște la ce oră vor fi reluate zborurile, pentru că poliția continuă să lupte cu capturarea aparatelor de zbor, specificând că cel puțin până la ora șapte seara, toate zborurile vor fi suspendate.

Poliția și reprezentanții Aeroportul Gatwick au informat pasagerii pe rețelele de socializare despre toate amânările și schimbările care au avut loc în orar.

Dronele care au invadat teritoriul din jurul aeroportului au fost descrise de către poliție ca fiind modele industriale. Poliția continuă să caute unde este localizat operatorul acestora.

De asemenea, oamenii legii au spus că nu este exclus că ar putea fi vorba de un atac terorist. Totuși, Guvernul Marii Britanii încă nu a anunțat dacă este vorba despre un atac terorist sau nu.

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram