/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și alerta ISW. Ucraina a retras tancurile Abrams de pe linia frontului

Republica Moldova a primit o donație de 130 de mii de vaccinuri antigripale de la organizația ,,The Task Force for Global Health”

missing
22 decembrie 2018, ora 12:59

În Republica Moldova a ajuns un lot de 130 de mii de vaccinuri antigripale, oferit cu titlu de donație de către ,,The Task Force for Global Health”. Vaccinurile au fost recepționate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, începând cu 21 decembrie vaccinul Influenza Vaccine (Split Virion) este distribuit instituțiilor medico-sanitare publice, pentru imunizarea împotriva gripei sezoniere a contingentelor profesionale și cu risc sporit de îmbolnăvire. Este vorba de bolnavii cu boli cronice, lucrătorii medicali, angajații din cadrul trupelor de carabinieri și grăniceri, Serviciului Situații Excepționale și Serviciului Vamal, personalul din instituțiile de asistență socială, copiii din orfelinate, etc.

Medicamentele antigripale (antivirale) existente în stoc în instituțiile medicale se administrează doar la indicația medicului conform protocoalelor clinice naționale.

Beneficiile vaccinării împotriva gripei sezoniere sunt: reducerea riscului apariţiei formelor severe de boală și a numărului îmbolnăvirilor, vizitelor la medici, pierderilor zilelor de muncă sau de studii, precum și prevenirea complicațiilor, spitalizării şi deceselor cauzate de gripă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram