Datele Biroului Național de Statistică arată că în ultimii șapte ani numărul studenților s-a redus cu peste 40%. Dacă în anul de studii 2012/2013 în Republica Moldova s-au înregistrat peste 100 de mii de studenți, în anul de învățământ 2018/2019 – doar 60 de mii. S-a redus și numărul instituțiilor nestatale de învățământ superior de la 15 la 10 în aceeași perioadă.
Doar în ultimul an de studii în universități s-au înregistrat cu circa cinci mii de studenți mai puțin decât anul trecut. În septembrie, numărul de studenţi a fost de 60,6 mii de persoane.
În medie, la 10 mii de locuitori revin 171 studenţi din instituţiile de învățământ superior, comparativ cu 185 în anul de studii 2017/18.
Diminuarea numărului de studenţi în instituţiile de stat este evidentă în cazul celor care îşi fac studiile în bază de contract, cu 3,3 mii persoane faţă de anul de studii 2017/18, în special, la forma de învățământ cu frecvenţă, cu 2,5 mii persoane.
Numărul studenţilor care îşi fac studiile cu finanțare din buget s-a diminuat cu 1,4 mii persoane, majoritatea fiind de la secţia cu frecvenţă.
La fel, ca şi în anul de studii 2017/18 cea mai mare scădere a numărului de studenţi înscrişi în învăţământul superior s-a înregistrat la studii superioare de licenţă, Ciclul I.