Cunoscutul scriitor israelian Amos Oz, care a ajuns de mai multe ori pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Nobel pentru Literatură, a murit vineri, la vârsta de 79 de ani, în urma unui cancer galopant, anunță presa israeliană, scrie digi24.ro.

S-a născut la Ierusalim în 1939, părinţii săi fiind originari din Polonia şi Lituania. La 15 ani se stabileşte în kibbutzul Hulda.

Părinții lui Oz erau poligloți – tatăl ar fi știut să citească în 16 limbi, în timp ce mama vorbea cel puțin patru limbi, însă niciunul dintre ei nu vorbeau cu ușurință în ebraică. Vorbeau între ei în rusă sau poloneză. Cu toate acestea, lui Amos Oz nu i-au permis să învețe decât ebraică. Mama, care suferea de depresie, s-a sinucis când Oz avea doar 12 ani, iar evenimentul și-a pus amprenta și în opera sa. „Oz” este un nume pe care și l-a luat el, în ebraică înseamnând „curaj”.

După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în oraşul Arad (din Israel), relatează News.ro.

Primul său volum de povestiri, „Acolo unde urlă şacalii”, a apărut în 1965, fiind urmat de romanul „Altundeva poate” (1966).

În 1967 a luptat în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 a participat la Războiul de Yom Kippur. Încă din 1967 era susținător al soluției celor două state pentru conflictul israeliano-palestinian.

După succesul internaţional al romanului „Soţul meu, Michael” (1968; Humanitas Fiction, 2013), scriitorul a continuat să publice cărţi de ficţiune: „Până la moarte” (1971), „Atinge apa, atinge vântul” (1973), „Muntele Sfatului Rău” (1976; Humanitas Fiction, 2012), „Sumki” (1978; Humanitas Fiction, 2014), „Odihnă desăvârşită” (1982; Humanitas Fiction, 2011), „Cutia neagră” (1987; Humanitas Fiction, 2012), „Să cunoşti o femeie” (1989), „Fima” (1991), „Să nu pronunţi: noapte” (1994; Humanitas Fiction, 2010), „Pantera din subterană” (1995; Humanitas Fiction, 2013), „Aceeaşi mare” (1999), „Poveste despre dragoste şi întuneric” (2002; Humanitas Fiction, 2008), „Deodată în adâncul pădurii” (2005; Humanitas, 2010), „Rime despre viaţă şi moarte” (2007; Humanitas Fiction, 2009), „Scene de viaţă campestră2 (2009; Humanitas Fiction, 2011), „Între prieteni2 (2012; Humanitas Fiction, 2014), „Iuda” (2014).

A semnat eseuri literare, culturale şi politice, cele mai cunoscute aflându-se în „Cum să lecuieşti un fanatic” (2006; Humanitas Fiction, 2011), „Dragi fanatici” (2017; Humanitas Fiction, 2018).

În 2012, a publicat împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul „Evreii şi cuvintele”.

Printre cele peste 30 de premii şi distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Era căsătorit din 1960 și avea trei copii cu soția sa Nily.