/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Ce mesaj i-a adresat Vladimir Putin lui Donald Trump de Anul Nou

missing
31 decembrie 2018, ora 10:59

La sfârşitul lunii noiembrie, Trump a anulat brusc o întâlnire planificată cu Putin în marja summitului G20 din Argentina, menţionând tensiuni cu privire la incidentul din largul peninsulei Crimeea, când Rusia a sechestrat trei nave ucrainene şi pe cei 24 de membri ai echipajelor, sub acuzaţia de pătrundere ilegală în apele teritoriale ruseşti.

“Vladimir Putin a subliniat că relaţiile (Rusia – Statele Unite) sunt cel mai important factor pentru stabilitate strategică şi securitate internaţională”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

“El a confirmat că Rusia este deschisă dialogului cu SUA în legătură cu o serie largă de probleme”, se mai arată în scrisoare.

Într-o scrisoare separată adresată preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Putin a promis continuarea ajutorului către guvernul şi poporul sirian “în lupta împotriva terorismului, în apărarea suveranităţii statului şi integrităţii teritoriale”.

Putin a trimis de asemenea urări de Anul Nou şi altor lideri, între care premierul britanic Theresa May, premierul japonez Shinzo Abe şi preşedintele chinez Xi Jinping.

Preşedintele rus a transmis “urări de bine şi prosperitate poporului britanic”, a mai spus Kremlinul.

Vineri, ambasada Rusiei din Londra a anunţat că Moscova şi Londra au ajuns la un acord pentru a trimite înapoi la posturi unii membri ai personalului ambasadelor lor respective după ce au expulzat zeci de diplomaţi la începutul acestui an.

Regatul Unit a expulzat 23 de diplomaţi ruşi acuzând Kremlinul că s-a aflat în spatele unui atac cu agent neurotoxic în martie asupra fostului agent dublu Serghei Skripal şi fiicei sale în oraşul Salisbury din Anglia.

Rusia, care neagă orice implicare în această otrăvire, a trimis acasă acelaşi număr de angajaţi ai ambasadei britanice, ca represalii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram