/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

„Dare to dream”! Organizatorii Eurovision 2019 an au prezentat sloganul și logo-ul ediției din acest an

missing
08 ianuarie 2019, ora 15:30

Organizatorii Concursului Eurovision 2019 ne îndeamnă să avem curajul să visăm. Acesta este și sloganul ediției din acest an „Dare to dream” (n.r. Îndrăznește să visezi), prezentat recent de reprezentanții țării gazdă a ediției din 2019, Israel.

Odată cu sloganul concursului, a fost prezentat și logo-ul. Acesta este format din trei triunghiuri care, împreună formează o stea strălucitoare.

Potrivit lui Jon Ola Sand, unul dintre directorii executivi ai concursului, triunghiul este un simbol care reprezintă conexiunea dintre artă, muzică, natură și cosmos.

În același timp, prin sloganul din acest an, organizatorii vor să transmită mesajul că acest concurs susține incluziunea, diversitatea și unitatea, care sunt valorile de bază ale Eurovision Song Contest.

Ediția din acest an a Concursului Eurovizion, a 64 la număr, va fi transmisă de 42 de radiodifuzori publici. Evenimentul va avea loc la Tel Aviv, în luna mai.

Semifinalele concursului se vor desfășura pe 14 și 16 mai, urmate de marea finală, care va avea loc pe 18 mai.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram