Și socialiștii se plâng că au clone în unele circumscripții uninominale. Nu doar acest fapt îi revoltă, dar și alte abateri pe care le-au depistat după ce-au fost cu ochii pe activitatea contracandidaților. Deocamdată, s-au limitat doar la constatări.

Imediat după înregistrarea unui candidat din partea PSRM a apărut și un alt contracandidat, pretins independent, cu același nume și chiar în aceeași circumscripție electorală. Gheorghe Pară, Gheorghe Para”, Maxim Lebedinschi, reprezentantul PSRM la CEC.

Socialiștii au enumerat și alte abateri, dar nu au menționat, în toate cazurile, cine s-ar afla în spatele acestora.

Una dintre cele mai penibile sau grave încălcări sigur că este utilizarea resurselor administrative de către unii concurenți electorali. Chiar și agenții economici privați, în perioada electorală, au început să promoveze denumirile unor subiecte electorale sau ale unor concurenți electorali”, Maxim Lebedinschi, reprezentantul PSRM la CEC.

Reprezentanții PSRM încă nu au decis cum vor proceda cu pretinsele încălcări depistate. Totuși, când au fost întrebați despre panourile publicitare în care apare Igor Dodon, reprezentanții PSRM s-au ferit să comenteze.

Dacă ne întrebați pe noi, schimbările spre bine le vom face împreună. – Cu șeful statului? – Împreună cu toți, și cu d-voastră inclusiv”, Ion Ceban, candidat PSRM.

Este un mesaj din partea președintelui țării către cetățenii Republicii Moldova”, a completat Maxim Lebedinschi.

Partidul Socialiștilor a fost, de asemenea, vizat în raportul de monitorizare al Asociației „Promo-LEX”. Observatorii au constatat că aceștia ar fi oferit cadouri și materiale informative și ar fi organizat întâlniri cu cetățenii în ultima lună. Conform CEC, campania electorală începe oficial de pe 25 ianuarie.