Haos pe Aeroportul din Chișinău, după ce traficul aerian a fost afectat de ninsoare. Mai multe curse avia au fost fie anulate, fie amânate, iar din această cauză zeci de călători au rămas la sol. Reprezentanții Aeroportului au declarat că pistele au fost curățate și că decizia de a anula zborurile a fost luată de companiile aeriene.

Probleme au întâmpinat și cei care urmau să zboare spre București. Unii dintre ei și-au spus oful pe rețelele de sociale, menționând că au fost nevoiți să aștepte peste zece ore, în timp ce cursa a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată. Reprezentanții Aeroportului susțin că mai multe zboruri au fost anulate sau amânate.

RODICA RUSU, REPREZENTANTĂ A AEROPORTULUI INTERNAȚIONAL CHIȘINĂU: „Avem rețineri pentru cursa spre Paris, la fel au fost anulate zborurile spre Frankfurt și Viena. Iar dacă ne referim la zborurile și cursele care sunt spre aeroportul Chișinău, avem o reținere pe cursa Tel Aviv – Chișinău, respectiv Frankfurt și Viena au fost anulate. Avem și o cursă anulată din Bologna, care trebuia să aterizeze la Chișinău”.

Chiar și așa, reprezentanții aeroportului spun că toate pistele sunt practicabile, însă decizia de a decola sau de a ateriza aparțin companiilor aeriene.

RODICA RUSU, REPREZENTANTĂ A AEROPORTULUI INTERNAȚIONAL CHIȘINĂU: „Aerodromul la ora actuală este într-o stare satisfăcătoare, care permite să primească și să trimită fără întârziere avioane. Decizia de a ateriza și decola aparține fiecărui pilot în parte”.

Din cauza timpului s-a circulat greu nu doar în aer, dar și la sol. Astfel, au fost impuse restricții de circulație la punctul de trecere Leușeni – Albița. Prin urmare, poliția de Frontieră a îndemnat călătorii să evite deplasarea prin acest punct de trecere. Și la vama Sculeni a fost nevoie de intervenția autospecialei pentru deszăpezire. De dimineață, serviciul vamal anunța că spre direcția Iași, a fost restricționată circulația pentru vehiculele de mare tonaj, iar între postul vamal „Albița” și localitatea Huși a fost interzisă circulația pentru toate tipurile de mașini.