/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

Salvatorii au tractat mai multe mașini blocate în zăpadă. Autospeciale ale IGSU au patrulat pe trasee naționale

missing
12 ianuarie 2019, ora 10:20

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au fost solicitați în 37 situații pentru a efectua lucrări de deblocare și tractare a autoturismelor blocate inclusiv opt intervenții în municipiul Chișinău. 

Potrivit informației Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, salvatorii au venit în ajutor oamenilor aflați în dificultate în raioanele Orhei, Cahul, Cantemir, Leova, Cimișlia, Hîncești, Basarabeasca, Rezina, Căușeni, Ștefan Vodă, Criuleni, Anenii Noi dar și UTA Gagauzia.

În seara zilei de ieri, conducerea IGSU în comun cu forțele Ministerului Apărării și Clubul de Automobiliști Terra Valahia au efectuat patrularea a unsprezece trasee naționale și regionale pentru a interveni la deblocarea a unităților de transport în caz de necesitate. Patrularea a fost efectuată pe mai multe trasee inclusiv Chișinău – Hâncești – Leova, Chișinău- Leușeni, Chișinău – Nisporeni, Chișinău  – Strășeni, Chișinău – Varnița – Anenii Noi, Rezeni – Căinari, dar și Vadul lui Vodă – Criuleni. În total, la lucrările de intervenție din cadrul IGSU au fost antrenați 445 salvatori și pompieri, și 141 unități de tehnică specială.

Conform datelor operative, în urma precipitațiilor care au avut loc vineri, 11 ianuarie, au fost deconectate parțial 14 localități din cinci raioane. În seara zilei de ieri, toate localitățile au fost reconectate la energia electrică. Celula de criză creată în cadrul IGSU va monitoriza în continuare situația din țară.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram