/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Un documentar despre Bob Dylan, regizat de Martin Scorsese, va fi lansat în 2019

missing
13 ianuarie 2019, ora 11:56

Un documentar despre un legendar turneu susţinut de Bob Dylan în anii 1975 – 1976, Rolling Thunder Revue, regizat de Martin Scorsese, va fi lansat pe platforma online Netflix anul acesta. Aceasta este a doua producţie a celebrului cineast despre muzicianul premiat cu Nobel. Producţia „Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan Story by Martin Scorsese” este descrisă de Netflix drept „parţial documentar, parţial film despre concert şi parţial «vis febril»”.

Informaţiile despre acest film circulă de mai mulţi ani, însă abordarea va fi una diferită de documentarul anterior al lui Scorsese despre Dylan, lansat în 2005, „No Direction Home: Bob Dylan”, care s-a axat pe perioada „electrică” a artistului, din anii 1965 – 1966.

Deocamdată nu se cunoaşte data exactă a lansării filmului, dar reprezentanţii Netflix au confirmat că producţia va include şi interviuri cu Bob Dylan, de obicei foarte rezervat în acest sens.

Turneul The Rolling Thunder Revue a fost conceput ca o caravană artistică, incluzând, pe lângă muzicieni, poeţi şi scriitori. Printre participanţi s-au numărat Joan Baez, Bob Neuwirth, Roger McGuinn, T Bone Burnett, Ramblin’ Jack Elliott, Ronee Blakley, Mick Ronson, Scarlet Rivera, Allen Ginsberg şi Sam Shepard, care a publicat o carte despre turneu în 1977.

Regizorul unor filme precum „Crimele din Mica Italie/ Mean Streets”, „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” – premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, în 1976 -, „Taurul Furios/ Raging Bull”, „Băieţi buni/ Goodfellas” şi „Casino”, Scorsese a fost nominalizat de 12 ori la premiile Oscar şi a câştigat trofeul Academiei americane pentru lungmetrajul „Cârtiţa/ The Departed”.

Bob Dylan este unul dintre cele mai influente personaje ale secolului al XX-lea, fiind un simbol al inovaţiei în muzică şi cultură, primul artist care a îmbinat muzica populară cu ambiţiile intelectuale. A fost influenţat şi de autorii timpurii ai generaţiei Beat, dar şi de poeţii modernişti americani. A înregistrat mai multe albume care au avut un impact fulminant asupra muzicii comerciale: “Bringing It All Back Home and Highway 61”, remasterizat în 1965, “Blonde On Blonde”, în 1966 şi “Blood On The Tracks” în 1975. A rămas un muzician prolific şi în următoarele decade, când a lansat albume precum “Oh Mercy” (1989), “Time Out Of Mind” (1997) şi “Modern Times” (2006). Dylan a câştigat numeroase distincţii de-a lungul vastei sale cariere, inclusiv 11 premii Grammy, un Oscar şi un Glob de Aur. A fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în anul 2000, a primit Polar Music Prize, iar, în 2012, preşedintele american Barack Obama i-a decernat Medalia pentru Libertate (Medal of Freedom). În 2016, Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru Literatură.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram