Reclamantul a fost implicat în numeroase proteste împotriva pretinselor acte de corupţie şi abuz comise de ofiţeri de poliţie, procurori şi judecători. El personal a fost victima abuzului poliţiei, maltratării şi inacţiunii procuraturii. În fiecare an de ziua sărbătorilor profesionale a procuraturii sau poliţiei el organiza proteste cu implicarea animalelor vii, WC-urilor, caricaturilor şi măştilor.
Astfel, la data de 29 ianuarie 2013 de ziua profesională a procuraturii, reclamantul a organizat un protest în faţa Procuraturii Generale. Potrivit acestuia, scopul protestului a fost de a atrage atenţia publică la corupţie şi controlul exercitat de politicieni asupra Procuraturii Generale. La 10:00 el a început protestul prin instalarea a două sculpturi masive de lemn pe scările procuraturii. Prima sculptură reprezenta un penis erect cu o imagine feţei unui politician de rang înalt. Sculptura avea o curea-fular alb şi o cravată şi măsura doi metri. A doua sculptură reprezenta o vulvă largă cu desenele a câţiva procurori de rang înalt. După o oră poliţia a înlăturat sculpturile şi l-a dus pe reclamant la secţia de poliţie.
Ulterior, în 2015, reclamantul a fost găsit vinovat de huliganism şi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Instanţele naţionale au constatat că sculpturile prezentate în loc public sunt obscene şi asemuirea oficialilor publici cu organele genitale au depăşit limitele criticii acceptabile. De asemenea, au luat în consideraţie că amenzile anterioare pentru acte similare nu au avut efect. El a declarat recurs, invocând că sculpturile sunt o formă de exprimare artistică şi că sancţiunile sunt deosebit de aspre; recursul fiind respins.
Invocând articolul 10, libertatea de exprimare, reclamantul a pretins că concluzia instanţelor privind vinovăţia acestuia de crima imputată în loc de contravenţia administrativă a fost aspră şi a urmărit descurajarea de la protestele viitoare.
Decizia Curţii. Nu a fost disputat de părţi că prin condamnarea reclamantului a avut loc o ingerinţă în dreptul acestuia la libertatea de exprimare. De asemenea, Curtea a fost pregătită să accepte că ingerinţa a urmărit scopul de a proteja reputaţia terţilor. Impunerea sancţiunii penale, totuşi, a fost în mod vădit disproporţionată. Nu a fost nici o justificare pentru impunerea unei sancţiuni cu închisoarea, chiar cu suspendare. Într-adevăr, o atare sancţiune a avut nu doar repercusiuni severe pentru reclamant dar putea, de asemenea, să aibă un efect serios disuasiv în raport cu exprimarea liberă a altor persoane. Mai mult decât atât, instanţele naţionale nu au efectuat o balansare corespunzătoare a exerciţiului intereselor diferite implicate, în particular dintre drepturile reclamantului la exprimare ideilor sau informaţiilor care pot ofensa, şoca sau deranja şi dreptul la demnitate a oficialilor de rang înalt.
Astfel, instanțele judecătorești au depășit ceea ce ar fi însemnat o restricție „necesară” a libertății de exprimare a reclamantului, încălcând articolul 10. Curtea a hotărât că constatarea violării constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă şi nu a acordat despăgubiri morale. Ea a acordat reclamantului suma de 2.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
