/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Prioritățile României ca deținătoare a președinției Consiliului UE, enunțate de prim-ministra Viorica Dăncilă, la Strasbourg

missing
16 ianuarie 2019, ora 09:57

Principalul obiectiv al preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene (UE) este de a contribui la crearea unei Europe mai unite, mai coezive şi mai aproape de cetăţeni, a declarat prim-ministra României, Viorica Dăncilă, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o demnitara la Strasbourg, scrie Agerpres.ro

„Premiera română a subliniat, de altfel, că Preşedinţia română a Consiliului UE este plasată sub mottoul ‘Coeziunea, o valoare comună europeană’, ceea ce reflectă atenţia pe care România o acordă coeziunii în toate dimensiunile sale: politică, economică şi socială”, se arată într-un comunicat al Executivului român, potrivit sursei citate.

Astfel, la Strasbourg, Dăncilă a prezentat priorităţile în cadrul celor patru piloni principali ai Preşedinţiei române a Consiliului UE:

  • Europa convergenţei: asigurarea convergenţei şi coeziunii – în scopul unei dezvoltări durabile şi echitabile pentru toţi cetăţenii şi statele membre este esenţială pentru asigurarea unei Europe unite şi pentru creşterea competitivităţii UE la nivel global;
  • Europa siguranţei – consolidarea coeziunii şi cooperării între statele membre în faţa noilor provocări de securitate ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi sprijinirea iniţiativelor de cooperare în domeniu;
  • Europa, actor global – consolidarea rolului global al Uniunii Europene, prin asigurarea unei coeziuni sporite în jurul angajamentelor comune asumate prin Strategia Globală de Politică Externă şi de Securitate a Uniunii Europene, prin promovarea politicii de extindere a Uniunii şi asigurarea consistenţei politicilor UE în vecinătate, precum şi prin implementarea angajamentelor UE în plan internaţional;
  • Europa valorilor comune – stimularea coeziunii europene politice prin raportare permanentă la valorile comune pe care se bazează Uniunea şi implicarea tinerilor în viaţa comunităţii.

România a preluat președinția Consiliului UE din data de 1 ianuarie 2019.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram