/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Rata apelurilor la 112 a crescut cu 20 la sută. Câte chemări au fost recepționate în perioada ninsorilor abundente

missing
22 ianuarie 2019, ora 11:23

Astfel, pentru a face față numărului mare de solicitări, în această perioadă a fost suplinit numărul de angajați.

Potrivit datelor, 70% din toate apelurile de urgență primite la numărul 112, reprezintă solicitări ale ambulanței. De asemenea, statistica realizată de Serviciul 112 arată că din numărul total de solicitări la numărul unic de urgență, 68 % sunt apeluri non urgente.

Echipele de intervenție asigură întotdeauna un nivel ridicat de acordare a asistenței medicale victimelor. Cu regret sunt cazuri când apelantul solicită ambulanța în situații non-urgente, fapt ce împiedică organizarea intervenției în situații de urgență majoră”, a menționat vice-directorul Constantin Gorincioi.

Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a devenit operațional în Moldova în iulie 2018. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în Moldova şi întreaga Uniune Europeană. Acesta are drept scop filtrarea apelurilor de urgență și reducerea timpului de intervenție a Serviciilor Specializate de Urgență (SSU).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram