/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Zeci de oameni au protestat la primărie pentru a nu li se închide gheretele în care vând ziare

22 ianuarie 2019, ora 18:19

Manifestanții au scandat: „Nu intimidării! Lăsați-ne să muncim”.

Cu pancarte în mâini și megafoane, de dimineață, zeci de oameni au protestat în fața clădirii Primăriei și au cerut autorităților municipale să nu evacueze gheretele în care se vând ziare.

„Vrem să lucrăm. Vrem să locuim aici în Moldova. Oamenii vor să lucreze, să supraviețuiască cumva”.

Ultimii 10 ani, doamna Tamara i-a muncit într-un chioșc unde a vândut ziare. Acum, femeia este disperată că va rămâne fără un venit.

„Desigur, putem să trăim, dar foarte greu. Dar, se poate de trăit. Dar dacă nici asta nu va fi, atunci va fi sărăcie lucie. Vrem să nu fim închiși. Noi vrem să lucrăm, pur și simplu să trăim omenește”.

Și această femeie, care lucrează de peste 5 ani la o gheretă, a venit să ceară ca să-i fie păstrat locul de muncă.

„Să nu ne închidă, să ne dea voie să lucrăm la noi acasă. Nu vrem să ne lăsăm copiii noștri în soarta bunicilor. Noi vrem să lucrăm acasă”.

După jumătate de oră de protest, nimeni din cadrul primăriei nu a ieșit să le vorbească oamenilor. În schimb, în fața jurnaliștilor a ieșit secretarul interimar al Consiliului Municipal. Acesta a precizat că s-a întâlnit cu lidera sindicatului companiei distribuitoare de publicații, care a cerut ca gheretele în care sunt vândute ziarele să rămână în zona istorică a Capitalei.

Doleanța a fost transmisă primarului interimar. Astfel, în trei zile vom convoca consiliul cu pretorii de sector, cu reprezentanții Direcției Arhitectură și Direcția Generală Comerț. Și vom decide cu privire la gheretele care comercializează presă”, Adrian Talmaci, secretar interimar Consiliul Municipal Chișinău.

Anterior, Consiliului Municipal Chișinău a aprobat un Regulament prin care este interzisă comercializarea produselor în centrul municipiului Chișinău, în zona istorică și pe străzile principale. Respectiv, și gheretele care comercializează ziare cad sub incidența acestei prevederi.

Reporter: Ana Sârbu
Imagine: Oleg Cozlov

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram