Start depunere declarații de avere și interese personale pentru anul 2018. Câți funcționari deja au depus declarația

24 ianuarie 2019, ora 12:16

De la începutul anului curent, doar 6564 de persoane din totalul de aproximativ 65 de mii de subiecți ai declarării, cu obligația de a-și declara averea și interesele, și-au făcut publice declarațiile pentru 2018.

Autoritatea Națională de Integritate, reamintește că începând cu anul trecut, declarațiile de avere și interese personale se depun în formă electronică prin intermediul sistemului e-Integritate, disponibil pe pagina web a Autorității Naționale de Integritate.

Precizăm că în situația în care subiectul declarării constată că în declarație au fost introduse date incomplete sau eronate, acesta are dreptul să depună declarația rectificată în termen de 30 de zile de la data expirării termenului-limită pentru depunerea declarației (până la 30 aprilie). Dacă aceasta a fost rectificată cu respectarea prevederilor legale, persoana este eliberată de răspundere.

Nedepunerea declarației de avere și interese personale în termenul și în modul stabilit de lege, inclusiv după notificarea inspectorului de integritate, precum și refuzul subiectului declarării de a depune declarația constituie temeiuri pentru încetarea mandatului sau a raporturilor muncă.

Totodată, depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale, iar nedepunerea acesteia – cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale.

Subiecții declarării pot beneficia de consultanță cu privire la completarea și prezentarea în termen a declarației din partea persoanelor responsabile de ținerea registrului electronic al subiecților declarării, desemnate în fiecare instituție publică.

De asemenea, aceștia pot consulta pagina oficială a Autorității, unde vor găsi Regulamentul privind completarea declarației on-line, Ghidul pentru subiecții declarării privind depunerea on-line a declarațiilor, secțiunea Întrebări/Răspunsuri, dar și contactele telefonice ale angajaților ANI (022 820 619; 022 820 616; 022 820 622; 022 820 607; 022 820 609), dispuși să ofere consultanță.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram