/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

/VIDEO/ Obiectivele liberalilor. PL și-a propus să lupte cu oligarhia și fățărnicia, ca obiective de campanie

missing
31 ianuarie 2019, ora 18:42

La o zi după înregistrare în cursa electorală, Partidul Liberal și-a prezentat astăzi manifestul pentru alegeri. Pe lângă unirea cu România, liberalii și-au propus să lupte cu fățărnicia și cu oligarhia. În acest context, președintele PL a acuzat mai mulți oponenți politici că ar face parte din grupurile respective. La rândul lor, aceștia neagă acuzațiile, pe care le numesc electorale.  

Și unii și alții v-au furat. Noi vom face campanie împotriva și a unora și a altora. Acesta este punctul doi din programul nostru electoral”, Dorin Chirtoacă, lider PL și candidat din partea PL la alegeri.

Astfel, Dorin Chirtoacă a prezentat în cadrul conferinței un șir de documente care ar demonstra păcatele unor lideri de partide. S-a referit aici și la liderul PDM-ului, Vlad Plahotniuc, care ar colabora, în unele afaceri, cu Ilan Șor, dar și cu președintele Igor Dodon. Și cofondatorul blocului ACUM, Andrei Năstase, a fost criticat de Dorin Chirtoacă.

Domnu Năstase, Her Năstase, că așa e în germană, lucrați la German Aviation Capital sau unde lucrați?”, Dorin Chirtoacă, lider PL și candidat din partea PL la alegeri.

Dorin Chirtoacă susține că a început să investigheze averile și activitatea oponenților politici acum două săptămâni și tot ce a reușit să afle a plasat pe pagina sa de Facebook. Pentru că nu a urmat nicio reacție, liderul PL a identificat primul obiectiv al campaniei: lupta cu fățărnicia. Totodată, liderul PL a spus că va sesiza mai multe instituții de peste hotare în legătură cu aceste cazuri.

Către misiunea OLAF a Uniunii Europene, către Jean Klaude Junker, președintele Comisiei Europene. Ministerul Justiției din Cipru, Ministerul de Externe din Cipru, Procuratura din Bulgaria”, Dorin Chirtoacă, lider PL și candidat din partea PL la alegeri.

De partea cealaltă, politicienii vizați spun că declarațiile lui Chirtoacă trebuie tratate în contextul campaniei electorale.

Nimic nu este nou cu această temă falsă, prezentată sub forma unei dezinformări. Face tot ce este omenește posibil pentru a nu pierde definitiv atenția oamenilor”, Andrei Năstase, cofondator Blocul „ACUM”, candidat la alegeri

Dacă este vreo încălcare, să se adreseze la organele de stat, de anchetă și să stabilească răspunderea. Dar el nu are cu ce se ocupa, doar să caute prin site-uri? Iată asta este prima întrebare”, Vitalie Gamurari, purtător de cuvânt PDM

Încearcă pe seama imaginii președintelui sau în lupta cu dânsul, să-și ridice imaginea sa personală”, Maxim Lebedinschi, purtătorul de cuvânt al președintelui.

Iar purtătoarea de cuvânt a Partidului Șor a declarat pentru TV8 că formațiunea nu va comenta declarațiile lui Chirtoacă. Cel de-al treilea obiectiv din programul electoral al liberalilor este unirea cu România. Partidul Liberal a fost înregistrat ieri la alegeri cu o listă națională de 30 de candidați, iar 27 de liberali vor candida pe circumscripțiile uninominale.

 

Reporter: Felicia Crețu

Imagini: Marc Diaconu

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram