/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Și-ar fi omorât prietenul cu care a stat în închisoare. Ce riscă bărbatul pentru fapta sa

missing
01 februarie 2019, ora 10:47

Un bărbat de 40 de ani, originar din Sireț, raionul Strășeni a fost reținut de către ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Național de Investigare. Individul este bănuit că ar fi ucis un bărbat de 45 de ani, cadavru acestuia fiind găsit în anul 2016, într-o fâșie forestieră.

În luna februarie a anului 2016, oamenii legii au fost sesizați precum că pe traseul Odesa-Brest, într-o fîșie forestieră, din apropierea localității Micăuți, se află cadavrul unei persoane. Veniți la fața locului, polițiștii au depistat cadavrul unui bărbat cu semne de moarte violentă. Pe corpul acestuia au fost depistate zece plăgi penetrante în regiunea abdominală şi două în regiunea inimii.

Ulterior, polițiștii au stabilit că victima, împreună cu suspectul se cunoșteau din perioada aflării în detenție, în același penitenciar, unde își ispășeau pedeapsa. Ieșiți la libertate, în anul 2015, aceștia au format un grup infracțional, specializat în comiterea furtuirilor în locurile de agrement, în preajma pădurii de pe traseul Odesa-Brest.

Suspectul nu este la prima abatere de la lege, acesta a fost anterior judecat pentru diferite genuri de infracțiuni (tălhării, furturi, viol, etc).

Astfel, după comiterea ultimei infracțiuni comune, din cauza unor neînțelegeri la împărțirea banilor, între ei s-a iscat un conflict. În consecință, bănuitul și-ar fi planificat omorul, fixând o întâlnire cu victima.

La moment învinuitul este în arest pe un termen de 30 zile. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă de la 15 până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram