În circumscripţia uninominală nr. 1 Briceni au fost înregistrați cinci candidați, toți reprezentanții partidelor politice. În timp ce unii sunt figuri cunoscute în politica moldovenească, alții sunt persoane mai puțin cunoscute. Mai jos detalii despre fiecare candidat înregistrat:

Primul în buletinul de vot este Preşedintele raionului Briceni, Mihail Gnatiuc, din partea partidului democrat din Moldova. Gnatiuc a devenit președinte de raion în 2015. Anterior acesta a ocupat și funcția de primar al orașului Briceni. El a mai activat în calitate de şef al birourilor vamale Briceni și Ocniţa şi la Aeroportul Chişinău.

Potrivit declarației de avere prezentate la CEC, singurele venituri familia Gnatiuc le-a avut din salariu și pensii. Astfel, în ultimii doi ani (2017-2018), candidatul la funcția de deputat declară un salariu de aproximativ 300 de mii de lei din funcția de Președinte de raion. De asemenea, acesta a mai avut și o pensie anticipată pentru limita de vârstă de 108 mii de lei și una de dizabilitate de puțin peste 12 mii de lei. Soția acestuia care lucrează la liceul din orașul Briceni a avut un salariu de peste 127 mii de lei, o pensie de 46 mii de lei și un ajutor material din partea consiliului raional de 90 de mii de lei.

Familia Gnatiuc declară că deține o casă de locuit din 1994 de 166 metri pătrați, un alt imobil de 82 de metri pătrați și un garaj. În același timp, în anii 2005 și 2006 soția acestuia a devenit proprietara a două apartamente de 45 și 99 de metri pătrați. De asemenea familia Gnatiuc deține în conturi bancare peste 156 de mii de lei și aproximativ două mii de euro.

Potrivit investigații.md, în 2017, Gnatiuc a donat suma de 15.000 de lei partidului democrat, iar jurnaliștii de la Moldova Curată au scris că, pe când era șef al Vămii Briceni, Mihail Gnatiuc s-ar fi făcut responsabil de neîncasări la bugetul de stat.

În 2011, pe când liderul Partidului Democrat Marian Lupu era președinte interimar, Gnatiuc, coleg de partid cu acesta, a fost decorat cu medalia „Meritul Civic” „pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în organele administraţiei publice locale, contribuţie la promovarea transformărilor social-economice şi activitate organizatorică intensă”.

A doua în buletinul de vot al circumscripției este deputata socialistă Zinaida Greceanîi. În declarația de avere prezentată la CEC, ea scrie că în ultimii doi ani a primit în jur de 280 de mii de lei în calitate de salariu. Indemnizația a fost de 25 de mii de lei, iar pensia – de peste 250 de mii de lei. Fosta prim-ministră a indicat că deține două terenuri, unul intravilan aferent casei de locuit de 890 de mii de lei și un teren agricol neevaluat. Ea mai are înregistrată pe numele său o casă de locuit, evaluată la peste un milion de lei. Familia acesteia deține 2 automobile: un Volkswagen, în valoare de 2500 de euro, dar și o Honda obținută prin contract de folosință.

Zinaida Greceanîi a fost membră a partidului comunist, fiind și numită de Voronin în funcția de prim-ministru a R. Moldova. Astfel, ea a exercitat funcția de premier în perioada martie 2008 – septembrie 2009. În timpul protestelor din aprilie 2009, Greceanîi a declarat că „poliția va folosi armele” pentru „apărarea constituționalității”. Ulterior aceasta a declarat că nu-și regretă declarațiile.

Pe 4 noiembrie 2011, Zinaida Greceanîi împreună cu Igor Dodon și Veronica Abramciuc au părăsit fracțiunea PCRM din parlament, formând «Fracțiunea deputaților neafiliați». Ulterior ei au aderat la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

Pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2014 din Republica Moldova Zinaida Greceanîi a fost prima pe lista Partidului Socialiștilor și în urma constituirii fracțiunilor parlamentare a fost aleasă președinte al fracțiunii PSRM în Parlamentul Republicii Moldova.

Al treilea în buletinul de vot este candidatul din partea partidului Șor – Vasilii Petraşişin. Potrivit declarației prezentate la CEC, familia Petrașișin nu a avut venituri în ultimii doi ani cu excepția a 12 mii de lei primită de soția lui Petrașișin în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale.

Totodată, Petrașișin a menționat că deține trei terenuri, un spațiu comercial de 109 metri pătrați, un apartament de 41 de metri pătrați, o mașină dobândită în 2008 și patru mii de euro în conturi bancare.

În același timp, potrivit srl.md, Vasilii Petraşişin are calitatea de fondator a două asociații – Firma Nord Societatea Cu Răspundere Limitată și Întreprinderea Individuală Petraşişin Vasile.

Anatolie Creciun este al patrulea în buletinul de vot și este candidat din partea PCRM, el fiind și primul secretar al Comitetul Raional Briceni al PCRM. Potrivit declarației de avere, în 2018, Creciun a avut un salariu anual de 72 de mii de lei, o pensie de 12 mii de lei și o indemnizație de 2500 de lei.

Familia Creciun deține cinci terenuri, o casă de locuit de 116 metri pătrați și o mașină de model Toyota Camry cumpărată cu 70 de mii de lei în 2017.

Ultimul în buletinul de vot este candidatul blocului ACUM DA PAS Vladimir Scutari. Potrivit declarației de avere, singurele venituri ale familiei au fost pensia. Scutari mai este proprietarul unui teren agricol, a unei case de locuit primită donație în 2006 și a unui tractor MTZ-82 care ar valora o sută de mii de lei.

Informații privind candidații la alegerile parlamentare din 24 februarie pot fi consultate pe alegeri.tv8.md.