Patru persoane au decedat în urma complicațiilor gripei, în Republica Moldova, pe parcursul săptămânii trecute. Două dintre victime sunt din Chișinău, una, din Ungheni și alta, din Șoldănești, informează serviciul de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

Potrivit MSMPS, în prezent, în Republica Moldova, situația epidemiologică prin gripă este la nivel de intensitate medie.

Săptămâna trecută au fost înregistrate în total 348 cazuri de gripă sezonieră, peste 16 mii de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și 573 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI).

Morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare a constituit 471,04 cazuri la 100 mii populație, depășind pragul epidemic (315,88 la 100.000 populație), cu o creștere de 3,7% în comparație cu comparație cu săptămâna precedentă.

„Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale supraveghează și monitorizează continuu situația epidemiologică prin gripă și infecții respiratorii acute și recomandă populaţiei întreprinderea tuturor măsurilor de profilaxie și respectarea regulilor de igienă, să se adreseze imediat la medic, în cazul primelor simptome apărute, fără a recurge la remedii de autotratament și să urmeze sfatul medicilor”, se menționează într-un comunicat de la minister.

În spitalele din țară sunt mobilizate resurse suplimentare și sun reprofilate paturile pentru pacienți cu gripă sau infecții respiratorii.

În total, în perioada 01 octombrie 2018 – 3 februarie 2019, au fost înregistrate 889 cazuri gripă, peste 157 de mii de cazuri IACRS și 8 181 cazuri SARI.