Un administratorul al unei companii de transport care ducea pasageri de pe ruta Portugalia – Republica Moldova și unul dintre șoferii acestuia au încercat să introducă ilegal în țară piese auto în valoare de 895 000 de lei. Bunurile au fost ascunse printre bagajele neînsoțite.

Bărbații au ascuns piesele auto în cutii și genți, pe care le-au sigilat printre alte bagaje cu bunuri de uz personal, însă, au fost descoperiți de către vameșii de la Leușeni.

Ulterior, ofițerii vamali au depistat 160 de piese auto (volane, sisteme de navigație GPS, panouri de control, display-uri auto, faruri etc) toate cu însemnele unei renumite mărci de automobile.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal. Astfel, vinovații riscă până la zece ani de închisoare.