Candidatul independent Boris Volosotîi susține că în seara zilei de șase februarie a fost agresat de către reprezentanții PDM în timp ce era în comuna Băcioi. Pe de altă parte, organizația PDM din Băcioi respinge acuzațiile și afirmă că agresorii erau membrii unui alt partid politic.

Boris Volosatîi a scris pe pagina sa de facebook, că în în timp ce se afla în centrul localității Băcioi, însoțit de câțiva simpatizanți ai săi, un automobil marca GEEP, de culoare neagră, având la bord două persoane de gen masculin, a staționat în preajmă.

„Cele două persoane aflate la bordul automobilului de lux a coborît, proferând pe un ton agresiv amenințări. Acestea s-au apropiat de Boris Volosatîi și simpatizanții săi, supunându-i agresiunii fizice, deosebit de violent. Loviturile aplicate profesionist au fost însoțite de amenințarea cu moartea: ”Pida(….)lor, dacă mai veniți măcar o dată la noi în sat, vă omorâm, bl(..), vă tăiem pe toți!”, a scris Volosatîi, precizând că va sesiza organele de drept pe marginea acestui caz.

La câteva ore de la mesajul lui Volosatîi, reprezentanții PDM din Băcioi au venit cu un mesaj în care spun că au desfășurat propria investigație și au aflat că „Agresivitatea față de dvs. și susținătorii dvs. a venit din partea unui cetățean care nu face parte din organizația noastră. Mai mult ca atât, el este susținătorul unui alt partid și probabil că dvs. deja cunoașteți a cărui partid.
Acest cetățean este cunoscut tuturor pentru viziunile sale anti-unioniste. Și după cum cunoașteți, reprezentantul organizației noastre a depus toate eforturile pentru a preveni conflictul” se arată în mesajul organizației semnat de aleriu Celcinschi, președintele organizației PDM Băcioi.

Precizăm că Volosatîi este candidat independent pe circumscripția 33 din Capitală, aici mai candidează democratul Constantin Țuțu, Andrei Năstase, Andrei Nastas, Călin Vieru.