De primăvară ne mai despart încă trei săptămâni, însă vânzătorii de mărțișoare au grijă să-și suplinească stocurile. Și dacă unii preferă să aducă deja gata din alte țări, sunt și din cei care le creează cu propriile mâine și după cum îi duce imaginația. Printre ei este și studentă Valeria Burlacu, care confecționează mărtișoare de tip broșa din margele. Fata spune că deja a adunat peste o sută de comenzi.

Deși confecționează de ani buni diferite accesorii și bijuterii handmade, Valeria a început să facă mărțișoare abia de anul trecut. Tânăra spune că astfel vrea să diversifice piața de la noi.

Am observat pe piață foarte multe chinezării și am decis să vin cu ceva nou. Astfel, am început să fac mărțișoare-broșă. Ele pot fi purtate nu doar de opt martie. Dacă ai o ținută care se combină cu roși și alb este perfect pentru oricare sezon”, Valeria Burlacu, meșteriță handmade.

Pentru că odată cu venirea primăverii, fluxul de clienți crește de câteva ori, Valeria a învățat să lucreze la viteză.

Timpul este repartizat pentru fiecare mărțișor în parte. Am socotit chiar într-o seară, cel mai simplu accesoriu îl fac în șapte minute, iar cel mai complex în 15”, Valeria Burlacu, meșteriță handamde.

Întrucât e și studentă, tânăra îmbină hobby-ul cu lecțiile de la universitate. Iar pentru a onora comenzile, este nevoită, uneori, să meșterească mărțișoare chiar în timpul lecțiilor.

Valerica, eu înțeleg că tu ești tare harnică, dar ascultă la lecție, strânge tot. Când am o comandă mai mare, mă pun în spate să nu mă vadă profesoara, pentru că îmi face observații, dar nu am avut până acum conflicte ca să nu fac”, Valeria Burlacu, meșteriță handamde.

Cu timpul, tânăra a reușit să-și dezvolte o mică afacere pe o rețea socială. Iar pentru a face față numărului mare de comenzi, este ajutată de familia sa.

Familia mea este mica mea fabrică. Bunica mea este responsabilă de boltișoare, ea le pune, îmi alege mărgelele, mi le pune, tot ce ține de aspectul acesta. Tatăl meu se ocupă cu livrările. Mama mea îmi dă câteva idei”, Valeria Burlacu, meșteriță handamde.

Locuitorii Capitalei vor putea procura mărțișoare în locurile autorizate de primăria Capitalei începând cu 11 februarie.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Tudor Bigu