Cinci persoane, patru rebeli şi un militar ucrainean, au fost ucise în cursul ultimelor 24 de ore în estul separatist din Ucraina unde forţele de la Kiev şi separatişti proruşi se confruntă într-un conflict armat, au anunţat sâmbătă părţile beligerante.

Este cel mai grav bilanţ de la intrarea în vigoare a ultimului acord de încetare a focului în această regiune, la 29 decembrie.

Patru separatişti au fost ucişi vineri de tiruri ale forţelor ucrainene în sudul regiunii Doneţk, a declarat pentru AFP un înalt responsabil al separatiştilor, Eduard Basurin, care a adăugat că incidentul nu a făcut răniţi în rândul civililor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Ucraina, Dmitro Guţuliak, a declarat sâmbătă în timpul unui briefing de presă că „un militar ucrainean” a fost ucis în ajun ca urmare a unor „tiruri provocatoare” ale rebelilor care au vizat poziţii ucrainene, scrie Agerpres.

Conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi, care a izbucnit în estul Ucrainei în 2014 după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, a făcut până în prezent 13.000 de morţi.