/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Replica lui Dodon: „Ce-ați făcut voi trei ani de zile pentru salvarea ostaticilor?..”

11 februarie 2019, ora 17:00

După ce șeful statului a fost acuzat de președintele Parlamentului, Andrian Candu, că se folosește de eliberarea ostaticilor moldoveni din Afganistan în scop electoral, Igor Dodon a venit cu o replică: „Ce-ați făcut voi trei ani de zile pentru salvarea ostaticilor, ca acum să criticați că ei n-au fost eliberați cu câteva luni, săptămâni sau zile mai devreme?”, a scris Dodon pe rețelele de socializare. 

„De mult timp am ținut pe masă dosarul acestui caz și am grăbit cât am putut eliberarea cetățenilor noștri. Ca Președinte al țării, am considerat de datoria mea, drept o maximă prioritate să contribui la rezolvarea pozitivă și cât mai grabnică a acestei probleme critice. Am dorit enorm ca eliberarea lor să se întâmple încă în 2018, ca cei doi piloți să întâmpine Revelionul acasă, în Patrie, printre cei dragi. N-a fost să fie așa, fiindcă prea dificilă era situația lor. Până la urmă, contează că ei în sfârșit au scăpat din închisoarea talibanilor și acum se află în afara oricărui pericol. Ei deja au comunicat cu rudele și sunt fericiți că tot răul a rămas în trecut”, a comentat Dodon.

„Haideți să ne bucurăm cu toții pentru eliberarea cetățenilor noștri. Este nedemn să regretați că ei au fost eliberați acum și nu după alegeri. Aici e vorba de viața și soarta oamenilor și există momente când speculațiile și luptele politice trebuie lăsate într-o parte, pentru că pe lângă competiția politică trebuie să existe și morală, și omenie, oricât de greu e de găsit așa ceva în politica moldovenească”, a mai spus șeful statului.

Piloții moldoveni au fost luați ostatici de talibani în anul 2015. Elicopterul de tip Mi-17, cu trei membri ai echipajului, toți moldoveni, transporta 18 militari afgani. La un moment dat elicopterul a fost atacat. Piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență. Când au ajuns la sol unul dintre piloți a fost omorât de talibani, iar ceilalți doi au fost luați ostatici.

Astăzi, Igor Dodon a anunțat că piloții au fost eliberați și se află în prezent la Moscova.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram