Un bărbat de 22 ani, originar din orașul Bolgrad, regiunea Odessa a fost dat în căutare internațională de organele de drept din Ucraina. Ulterior, acesta a fost reținut de către ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave a INI.  

Individul a fost prins la data de 8 februarie în sudul Moldovei, fiind căutat pentru comiterea unui omor cu deosebită cruzime și a unei tâlhării comise pe teritoriul țării de origine.  

În urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că bănuitul a traversat ilegal frontiera de stat și locuia într-o localitate din zona de sud a țării,  cu acte de identitate false.

La moment, bărbatul este plasat într-un penitenciar din Chișinău, urmând a fi extrădat autorităților ucrainene.