/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone, reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski

/VIDEO/ Candidatul PL, Vlad Bilețchi, a organizat un flashmob la ambasada Rusiei, cerând „eliberarea celor doi piloți moldoveni”

missing
18 februarie 2019, ora 19:24

„Libertate, libertate, libertate. Stop manipulării ruse, stop manipulării ruse”.

Ulterior, protestatarii s-au întors cu spatele spre ambasadă.

Observăm că statul Federația Rusă minte precum că nu ar cunoaște unde se află aceștia, deși este clar că se află pe teritoriul lor. Aceștia nu doresc să-i elibereze ca să se întoarcă cât mai curând la familiile și rudele lor. Vor să-i țină acolo până când va veni măria sa Igor Dodon și colegii din PSRM să-i elibereze, vezi doamne, cu mare alai pentru ca să obțină cât mai multe voturi pentru PSRM. Cerem libertate necondiționată imediată or, în caz contrar, vom considera că acești piloți sunt sechestrați anume de Federația Rusă și nicidecum de talibanii afganezi”, Vlad Bilețchi, candidat pe lista PL și circumscripția 26.

Manifestația a durat aproape 20 de minute, iar în fața acestora nu a ieșit vreun reprezentant al misiunii diplomatice. Săptămâna trecută, un activist rus care susține că a coordonat eliberarea celor doi piloți, a declarat că aceștia vpr reveni în țară după alegeri și doar dacă le va permite starea de sănătate. Organizatorul flashmobului, Vlad Bilețchi, este candidat pe lista PL și pe circumscripția uninominală numărul 26 – Chișinău.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram