/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Ședința de judecată în dosarul Șor a fost amânată la cererea avocaților. Când va avea loc următoarea ședință

missing
20 februarie 2019, ora 16:29

Ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu, a declarat pentru IPN că ședința a fost amânată la cererea avocaților lui Ilan Șor. Prin demersul apărării, s-a solicitat amânarea ședințelor de judecată pe motiv că clientul lor este în campanie electorală și participă la un șir de evenimente.

Următoarea ședință a fost stabilită pentru 3 aprilie, ora 11.30.

Ilan Șor a fost condamnat în iunie 2017, de către prima instanță, la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel atât de procuror, cât și de avocații inculpatului și de reprezentantul SA Banca de Economii. Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chișinău abia după șase luni, iar în februarie a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.

Ilan Șor este cap de listă a Partidului Șor în circumscripția națională pentru alegerile parlamentare din 24 februarie și este candidat și pe circumscripția uninominală nr. 18 Orhei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram