/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 754: Noi bombardamente și Putin în Piața Roșie. Chișinăul nu recunoaște alegerile din Rusia

/VIDEO/ Le-au propus să se prostitueze în Italia pentru un salariu de 2000 de euro lunar

20 februarie 2019, ora 10:16

Două tinere de de 22 și 23 de ani, originare din Moldova, au fost racolate de un bărbat de 42 de ani, să presteze servicii sexuale în Italia. Cel din urmă are calitate de suspect. El acționa de comun acord cu o altă femeie. Pentru un „salariu” de 2000 de euro lunar, tinerele trebuiau să deservească de la 10 la 15 clienți pe zi.

Bărbatul sus-menționat ar fi membru al unui grup infracţional și a fost arestat preventiv acum cinci zile, pentru un termen de 30 de zile, fiind suspectat de proxenetism. Acesta a fost documentat timp de o lună de documentare ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Potrivit oamenilor legii, suspecţii si-au desfășurat activitatea ilegală mai bine de un an, timp în care au racolat în scopul practicării prostituției pe teritoriul Italiei mai multe tinere din Republica Moldova.

Pentru a ajunge la locul destinației, suspectul în complicitate cu femeia, au perfectat din surse financiare proprii actele tinerelor. Astfel, la 14 februarie, 2019, suspectul urma să le trimită la destinație cu microbuzul de pe ruta Chişinău-Italia, ultimele fiind aşteptate de complicele bărbatului.

În urma descinderilor, la 13 februarie, la domiciliu, poliţiştii l-au reţinut pe bărbatul suspect. De asemenea, au fost depistate și tinerele care în dimineaţa zilei de 14 februarie, urmau să fie transportate în Italia. La fel, au fost depistate şi ridicate mai multe documente probatorii de transferuri bănești efectuate din Italia de către complicele suspectului.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 220 alin. 2 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Proxenetism” se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate în schema infracțională, identificarea altor tinere racolate și în vederea identificării și confiscării mijloacelor bănești și altor bunuri obținute pe calea criminală.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram