Valeriu Munteanu, fostul liberal, care a candidat din partea blocului ACUM DA PAS pe circumscripția nr. 18, Orhei, unde a câștigat Ilan Șor, spune că este „împăcat” cu rezultatul pe care l-a obținut, chiar dacă a pierdut fotoliul de deputat. 

„Sunt împăcat că am putut să contribui la scorul electoral general al blocului ACUM, prin munca pe care am realizat-o la Orhei, cu ecouri pe întreaga Republică Moldova, ori rezultatul pe care l-am înregistrat în circumscripția nr.18 este mai mare decât rezultatul blocului ACUM în acest teritoriu sublim, numit Orhei, viciat puternic de milioanele lui Șor (a se citi Plahotniuc)”, a scris Munteanu pe rețelele de socializare.

Totodată, Valeriu Munteanu a spus că în această campanie electorală condițiile de luptă au fost inegale, dar le mulțumește celor din Orhei și Călărași, care l-au votat și celor din blocul ACUM, „pentru încrederea acordată”.