Incendiu la ieșirea din Strășeni. Din imaginile video publicate pe o rețea socială de către un internaut se vede cum o porțiune de teren este cuprinsă de flăcări. Potrivit lor, incendiul ar fi avut loc în jurul orei 19:00.
Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgențe, Liliana Pușcașu, a declarat pentru TV8 că „Cel mai probabil este vorba despre vegetația arsă. Acum, în această perioadă se întâmplă mai multe incendii de vegetație. Doar în ultimele 24 de ore au avut loc 56 de focare.”
În ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au intervenit la lichidarea a 56 focare de vegetație aprinsă. Astfel, în urma incendiilor de vegetație au fost afectate 850 ha de teren. Pompierii au intervenit în mai multe localități din țară, inclusiv și în mun. Chișinău, comuna Trușeni unde focul a afectat 10 ha. Pompierii au stins peste 20 ha de iarbă uscată în preajma orașului Vulcănești. Mai multe incendii de vegetație uscată au fost înregistrate la Cantemir, Edineț, dar și Călărași. Angajații IGSU îndeamnă oamenii să respecte regulile antiincendiare la utilizarea focului deschis.
Atenție! Înregistrarea video conține limbaj licențios.