/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 804: „Cadou” pentru Putin, amenințare atomică și sportiv ucis! Zelenski cere arme livrate rapid

/VIDEO/ Începe Postul Mare pentru catolici. Creștinii au primit cenușă pe cap la biserică, în semn de pocăință

missing
06 martie 2019, ora 17:35

Zeci de credincioși s-au adunat astăzi la liturghia de dimineață la Biserica Romano-Catolică din Capitală pentru a marca intrarea în Postul Paștelui. Pentru catolici, ziua de astăzi poartă denumirea de Miercurea Cenușii, când toți creștinii primesc cenușă pe cap. Asta, pentru a le reaminti de smerenie în pragul perioadei de post pe care urmează să-l țină timp de 40 de zile.

„În semn că ne tragem din cenușă și tot în cenușă ne întoarcem. Rămâi, întâi de toate, om”.

„Trebuie să conștientizăm acest lucru, că acum trebuie să ne gândim la cele spirituale, nu materiale. Nu la viața frumoasă, ci la faptul că omul este neînsemnat. Se va transforma cu timpul în acea cenușă, care ne-a fost presărată astăzi în cap”.

Cenușa este obținută de la ramurile arse, care au fost sfințite anul trecut de Florii.

De fapt, această idee, de cenușă presărată pe cap, o întâlnim deseori mai ales în Vechiul Testament tocmai ca semn al pocăinței de care dă dovadă omul în fața maiestății lui Dumnezeu și în fața propriei slăbiciuni și a propriilor păcate”, părintele Petru Ciobanu.

În Postul Mare, catolicii renunță doar la carne, într-o singură zi a săptămânii – vinerea.

„Este o perioadă să deschidem în sine ceea ce a fost închis. Postul nu înseamnă numai renunțarea la mâncare. Sunt lucruri mai importante decât mâncarea”.

„În primul rând, să nu facă oamenilor rău, să fie buni la suflet, să se pregătească de sărbătoarea mare”.

„Să ne înțelegem mai bine greșelile, să fim mai aproape de-ai noștri”.

Religia catolică este împărtășită în Republica Moldova de circa 0,1% din populație (cei care și-au declarat religia în cadrul sondajului), conform Recensământului Populației din 2014. Catolicii vor sărbători Paștele pe 21 aprilie, iar ortodocșii, cu o săptămână mai târziu, pe 28 aprilie.

Reporter: Felicia Crețu
Imagini: Tudor Bigu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram