/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Lilian Carp și Vladimir Cebotari vorbesc despre planurile blocului ACUM și PDM în viitorul Parlament

missing
11 martie 2019, ora 07:48

Deputații aleși pe listele blocului ACUM și Partidului Democrat, Lilian Carp și Vladimir Cebotari, vorbesc despre scenariile de formare a majorității legislative care urmează după ce Curtea Constituțională a confirmat alegerile parlamentare din 24 februarie și mandatele deputaților aleși. Reprezentantul blocului spune că formațiunea rămâne pe poziția de a nu negocia cu niciun partid, iar democratul susține că PDM prevede patru scenarii de pentru formarea viitoarei coaliții.

Lilian Carp a declarat la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8 că angajamentele pe care și le-a asumat blocul ACUM în fața alegătorilor se vor reflecta în proiecte de legi pe care urmează să le propună pentru aprobare în Parlament. Deputatul ales spune că aceste proiecte deja au fost elaborate, vor fi prezentate în curând și atunci va fi clar ce își dorește blocul ACUM să schimbe, pe ce domenii și cum va face acest lucru.

Deputatul nu a vrut să deschidă prea mult parantezele, dar a dat de înțeles că există discuții cu partenerii externi referitor la faptul ca asistența macrofinanciară care ar putea fi oferită Republicii Moldova să se facă prin proiecte concrete, dar nu direct Guvernului.

Vladimir Cebotari spune că primul scenariu al PDM este să discute cu blocul ACUM, așa cum a anunțat de la început. Un al doilea ar fi să formeze o coaliție mai extinsă cu Partidul Socialiștilor și cu blocul ACUM. „Trei – nu ne rămâne decât să avem o discuție cu PSRM. Patru – noi am exclus, dar nu chiar atât de categoric pentru că noi am spus că rămânem deschiși ca platformă politică de discuții pentru oricare deputat care dorește să contribuie la formarea unei coaliții puternice de guvernare sănătoasă pentru oameni și pentru Moldova în următorii ani”, a afirmat democratul.

Despre deputații independenți, democratul spune că nu a purtat niciun fel de discuție cu aceștia.

Urmare a scrutinului din 24 februarie, Partidul Socialiștilor deține 35 de mandate în noul legislativ, Partidul Democrat – 30 de mandate, blocul electoral ACUM DA PAS – 26 de mandate, Partidul „Șor” – 7 mandate și trei deputați au acces în Parlament fiind candidați independenți. Astfel, niciun partid nu dispune de numărul suficient de voturi pentru a putea crea o majoritate parlamentară.

Întreaga emisiune o puteți urmări pe pagina TV8.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram