Persoanele dornice de a vizita Banca Național a Moldovei (BNM) vor avea acces în instituție în perioada 25-29 martie curent. Durata unei vizite va constitui 45 de minute.

Potrivit BNM, vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă un lingou de aur și să afle despre elementele de siguranță a leului moldovenesc.

De asemenea oaspeții vor putea să vadă sala de expoziții în care se păstrează colecția de monede comemorative și jubiliare din aur și argint emise de Banca Națională a Moldovei, precum și de alte bănci centrale donate BNM.

Accesul în bancă va fi posibil conform listei, la prezentarea actului de identitate al însoțitorului de grup. Vizitele sunt preconizate pentru orele: 09:00, 10:00, 11:00, 13:00, 14:00, 15:00, 16:00.

Cei interesați sunt rugați să se înregistreze până pe data de 22 martie 2019, ora 12.00, la adresa electronică educatie.financiara@bnm.md sau printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a BNM.

Acțiunile sunt desfășurate în contextul „Săptămânii Internaționale a Educației Financiare”, cu genericul „Învață. Economisește. Câștigă”.