/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO/ Dorin Chirtoacă a fost eliminat din sala de judecată pentru că ar fi perturbat ordinea publică în timpul ședinței

missing
12 martie 2019, ora 19:16

„Se înlătură din sala de ședință inculpatul Chirtoacă Dorin. – Împreună cu Dumneavoastră de mânuță dacă se poate. Idiotism. Când ai să fii judecător atunci o să discutăm, domnul Negru”.

Supărarea lui Dorin Chirtoacă se referă și la revenirea la muncă a judecătorului Negru, care îi examinează dosarul. Asta chiar dacă acum câteva săptămâni a spus că pleacă în concediu până la sfârșitul anului 2021. Respectiv, dosarul urma să fie transferat altui judecător. Magistratul a explicat situația în debutul ședinței.

Motivul pentru care au fost depuse acele cereri și respectiv au fost emise aceste dispoziții de către organul de autoadministrare judecătorească au fost motive personale și familiale, financiare dacă vreți”, Alexandru Negru, judecător.

Ședința a continuat cu scântei. Dorin Chirtoacă i-a cerut să prezinte actele prin care a fost restabilit, cerând recuzarea magistratului.

„Ne face slabi intelectuali, citat din ședința mai devreme, o dată. A doua, nu prezintă la dosar documentele care-i permit ocuparea ședinței”.

Cerea fostului edil a fost respinsă, iar ședința a continuat chiar și după ce Chirtoacă a fost dat afară. Pentru TV8, judecătorul a refuzat să ofere explicații mai detaliate despre revenirea sa.

Dumneavoastră ați stat în concediu de îngrijire a copilului o săptămână, sau în această perioadă cât a fost până acum? Pentru că nu este clar? – Da, în perioada respectivă se consideră din punct de vedere juridic că am fost în concediul de îngrijire a copilului. – Apărarea spune că nu ați anexat actele. – Eu nu am să comentez nicio obiecție nicio observație făcută de apărare”, Alexandru Negru, judecător.

Asta noi moldovenii vrem și cu aia-n aia și cu sufletul în rai. Nu există așa ceva. Ori e una, ori e alta. Ori ești la serviciu, ori ești în concediu. Și a creat acestă situație în proces conform căreia noi nu avem instanță legal constituită”, Dorin Chirtoacă, inculpat.

Ulterior, avocații au cerut din nou să fie schimbat magistratul, ceea ce, în opinia procurorului, este o încercare de a tergiversa examinarea dosarului.

Astăzi dorind de a tărăgăna și tergiversa în continuare prezenta cauză penală au înaintat din nou o cerere repetată. Este o cerere abuzivă”, Dumitru Robu, procuror.

Și această cerere a avocaților a fost respinsă, iar dosarul s-a întors pe masa magistratului Negru. Următoarea ședință va avea loc pe 19 martie. Dorin Chirtoacă a fost reținut în vara anului 2017 fiind suspectat de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată. Deși de la reținere a trecut peste un an și jumătate, cauza se află în prima instanță. Pe numele lui Chirtoacă a mai fost pornit un dosar penal în care acesta este acuzat de prejudicierea bugetului municipal cu peste 60 de milioane de lei. În ambele cazuri el se declară nevinovat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram