/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

/FOTO/ Mai multe străzi din Orhei, spălate cu șampon. Circa 20 de autospeciale, implicate

missing
15 martie 2019, ora 17:09

Mai multe străzi din Orhei, inclusiv trotuarele, sunt măturate și spălate cu apă și șampon. Aceasta are loc la câteva zile după finalizarea unei acțiuni de înverzire și amenajare a teritoriului, potrivit unui comunicat a Primăriei Orhei. 

La curățarea străzilor sunt implicate aproape 20 de autospeciale. Dintre acestea, două tractoare spală asfaltul cu șampon. Autoritățile curăță străzile de praf și împrospătează aerul pentru a le asigura orheienilor un nivel mai mare de confort.

Lucrările au început la ora 5:00 dimineața cu măturarea și spălarea străzii Vasile Lupu, după care muncitorii s-au mutat pe străzile M. Eminescu, Ștefan cel Mare, str. Chișinăului.  De asemenea, în prima jumătate a zilei, a fost curățat și Rondul de la intrarea în oraș.

Pe parcursul zilei, muncitorii vor mătura și spăla străzile Negruzzi, Livezilor, str. Orheiul Vechi, str. Renașterii Naționale, V. Mahu, 31 August, M. Gorkii și str. C. Stamati.

Zilele precedente, autoritățile din Orhei au desfășurat și lucrări ample de amenajare a spațiilor verzi. Muncitorii au curățat circa 20 hectare de curți și spații adiacente drumurilor municipale și au evacuat circa 50 de tone de crengi și gunoi. De asemenea, au fost restabilite și reparate spațiile verzi de pe străzile centrale V. Lupu și M. Eminescu.

Au fost sădite și folosite la amenajare peste 3000 flori din speciile viola și primula, dar și peste 5000 cepe de plante de lalele aproape să înflorească. Pentru amenajarea teritoriului, autoritățile au cumpărat și 2000 de plante conifere și material săditor, dar și circa 50 de tone de granit roșu și peste 10 tone de marmură albă din Grecia.

Foto: orhei.md

Foto: orhei.md

Foto: orhei.md

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram