/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Fotoliul de prim-ministru, scos la negoț: PD - da, ACUM - ba. Declarațiile politice care au marcat această săptămână

missing
16 martie 2019, ora 11:59

Săptămâna politică a început cu invitația „la discuții”, lansată de Partidul Socialiștilor (PSRM) către blocul ACUM, privind formarea unei eventuale coaliții în viitorul Parlament. 

La o zi de la declarațiile publice ale deputatului Ion Ceban, cu câteva ore înainte „ceaiul de la ora 15:00”, care era planificat de socialiști la sediul central al PSRM, copreședinții blocului ACUM au ieșit la o conferință de presă și le-au spus socialiștilor: „Nu, mulțumesc!”.

Tot atunci, reprezentanții blocului au anunțat că au pregătit un pachet de legi, menit să „dezoligarhizeze” statul Republica Moldova, cu care vor veni în Parlament. Inițiativele prevăd, printre altele, declararea Republicii Moldova drept stat capturat, publicarea raportului Kroll 2, investigarea fraudei bancare, anularea sistemului electoral mixt, aprobarea Legii Magnițki și demiterea șefilor mai multor instituții de stat printre care: Procuratura Generală, Serviciul de Informare și Securitate, Comisia Electorală Centrală ș.a.

În răspuns, socialiștii le-au reproșat celor de la ACUM că au adoptat „politica struțului”, spunând că vor analiza alte scenarii, după ce foștii concurenți electorali de la ACUM i-au respins.

De asemenea, cei de PSRM le-au amintit concurenților din blocul ACUM că, pentru ca inițiativele legislative care au fost anunțate să fie votate și implementate, aceștia au nevoie să creeze o majoritate parlamentară cu unul dintre cele două partide: PD sau PSRM. În replică, Maia Sandu, copreședinta blocului ACUM, spune că ai ei colegi deputați au „soluții tehnice” prin care pachetul de legi poate fi votat, fără ca ACUM să intre în coaliție cu democrații sau socialiștii.

La mijlocul săptămânii, PDM a venit cu o nouă propunere către ACUM de a discuta despre formarea unei majorități parlamentare. Mai mult, aceștia au scos la bătaie și fotoliul de prim-ministru, spunând că sunt gata să-l cedeze celor de la ACUM, dacă aceștia vor accepta să intre în joc alături de democrați.

Răspunsul celor de la ACUM a fost similar cu cel oferit anterior democraților și mai recent, socialiștilor. „Noi nu avem nevoie de funcții și pomeni”, a spus Alexandru Slusari, deputat ACUM.

Săptămâna o încheiem în suspans. Pe de o parte, democrații îi așteaptă pe cei de la ACUM până mâine, să vină cu un răspuns, pe de altă parte, toți îi întreabă pe deputații blocului ACUM ce soluții magice au găsit aceștia, ca să obțină voturi suficiente în plenul Parlamentului pentru pachetul de legi pe care-l pregătesc. Aceștia preferă să fie discreți și spun că vor dezvălui misterul la momentul potrivit, însă, din retorica deputaților ACUM subînțelegem că aceștia mizează pe conștiința unor deputați care se vor regăsi în propunerile lor și le vor susține, ridicând mâinile în cadrul procedurii de vot.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram