/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 755: Sancțiuni UE și tancuri binecuvântate de preoți. Colaborator al Ambasadei Ruse, interzis în Moldova

/VIDEO/ Au rămas fără propria curte. Locatarii unui bloc din Capitală au rămas fără curte după ce în apropiere a început construcția unui centru comercial

18 martie 2019, ora 19:53

Locatarii unui bloc din Capitală se plâng că au rămas fără teren de joacă și zona verde, după ce în apropiere a început construcția unui centru comercial. Pe lângă mizerie, își mai fac griji și pentru fisurile formate pe pereții locuințelor. Scandalul între locatari și firma de construcție durează de doi ani, ajungând inclusiv în instanțele de judecată. Chiar și așa, lucrările continuă, iar autoritățile locale spun că nu pot întreprinde nimic, deoarece construcția ar fi legală.

Doamna Valentina deja și-a cumpărat materiale de construcție pentru a acoperi fisurile apărute în ultima perioadă pe tavanul și pereții apartamentului. Femeia consideră că de vină este centrul comercial care se construiește la doar câțiva metri de geamurile sale.

Când a venit domnul Borozan, arhitectorul-șef al orașului nostru, a zis să nu ne îngrijorăm că această casă încă 100 de ani va rezista, iar despre fisură…”, Valentina, locatară.

Construcția centrului comercial a început acum doi ani, iar de atunci locatarii din preajmă nu-și găsesc liniște. După apariția neînțelegerilor, primăria Chișinău a cerut sistarea lucrărilor. Chiar și așa, de atunci clădirea s-a mai înălțat cu trei etaje, iar locatarii au pierdut orice speranță de a-și recăpăta curtea, devenită acum parcare pentru ultilajele de construcții.

Ei nu au posibilitate să facă nici parcări alături, nici comunicațiile să le tragă și se pot folosi doar de bucățica asta de pământ pe care o avem la scara casei.

Această construcție este ilegală și cu locatarii coordonată nu a fost. La noi deja soarele nu se vede, e zgomotos în fiecare zi, a fost găsită și o butelie de gaz aici, chiar dacă în casa din apropiere a fost explozia.

O să ieșim cu toată casa și o să închidem bulevardul Moscovei sau drumurile naționale, poate atunci autorirățile ne-ar vedea și ne-ar auzi.

Oamenii își fac griji și de distrugerea zonei verzi din preajmă. Recent, au fost defrișați 23 de brazi și copaci, sădiți pe vremuri de locatari.

Săpând șanțurile de acces spre această construcție, ei distrug rădăcinile copacilor, aleea care merge pe strada Matei Basarab. Copacii o să se usuce și ei o să spună că prezintă pericol pentru pietoni și o să-i defrișeze”, Angela Rudenco, locatară.

Reprezentantul proprietarului clădirii susține că imobilul este construit legal și că de mai mult timp au încercat să ajungă la un compromis cu locatarii.

Noi construim absolut legal. Suntem pregătiți să mergem la orice fel de compromis. Ne-am întâlnit cu locatarii de mai multe ori. Noi avem autorizație pentru construcție și avem prelungirea acesteia. Noi am avut autorizație chiar și pentru defrișarea copacilor”, Denis Budac, reprezentantul proprietarului.

Locatarii au atacat firma de construcție în judecată, dar au pierdut în prima instanță. Și autoritățile locale susțin că imobilul este ridicat cu toate actele în regulă.

Construcția nu este ilegală, ea este legală, pentru că terenul a fost vândut prin licitație, cu un scop, cu o destinație. Trebuiau să ajusteze documentația de proiect, să schimbe accesele ca să nu fie afectați locatarii, ei au schimbat. Ar fi bine ca protestatarii deja să se împace cu lucrul ăsta”, Sergiu Borozan, arhitect-șef al Municipiului Chișinău.

Locatarii însă sunt gata să lupte până la capăt. Aceștia urmează să afle decizia celei de-a doua instanțe peste două săptămâni.

 

Reporter: Diana Popa

Imagine: Mark Diaconu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram