/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

În dosarul „Centrului de Sănătate Publică” a mai fost reținută o persoană. E vorba de o contabilă-șefă

missing
20 martie 2019, ora 09:14

În dosarul „Centrului de sănătate publică” a mai fost reținută o persoană. Este vorba despre contabila-şefă a unei companii din Chişinău care, potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), ar fi dat bani angajaţilor CSP pentru a obţine avizul de susţinere a instruirilor pentru igienă sanitară, dar şi pentru un proiect de construcţie a unui obiectiv cu destinaţie alimentară.

Suspecta a fost plasată în izolator pentru 72 de ore şi este cercetată pentru corupere activă.

În prezent, potrivit CNA, 32 de persoane (funcţionari şi reprezentanţi ai agenţilor economici) au statut de bănuit sau învinuit în cadrul acestei cauze, 13 persoane fiind reţinute, iar ulterior arestate.

Acum o lună, unsprezece angajaţi ai Centrului municipal de sănătate publică din cadrul Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au fost reţinuţi de CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul unei ample anchete, începute în luna mai, 2018.

Potrivit materialelor cauzei, aceştia ar fi pretins sistematic bani, personal sau prin mijlocitori, de la diferite persoane fizice și juridice pentru un şir de servicii. Inspectorii sanitari şi unii conducători ai CSP, ar fi acceptat mijloace financiare pentru eliberarea autorizaţiilor şi certificatelor sanitare, pentru renunţarea la unele controale sau neindicarea neregulilor, depistate în urma verificărilor inopinate.

De asemenea, aceştia ar fi pretins bani şi pentru eliberarea, fără impedimente, a avizelor la lot, la proiect şi la recepţia finală, organizarea orelor de instruire igienica şi susţinerea cu succes a examenelor, fără prezenţa nemijlocită la instruire a persoanelor, precum şi evaluarea pozitivă a rezultatelor măsurărilor instrumentale şi analizelor de laborator, fără deplasarea la faţa locului.

Procurorii au pornit, în acest caz, 138 de cauze penale pentru corupere activă şi pasivă.

„PA şi CNA îndeamnă persoanele care au avut de suferit de pe urma acţiunilor ilegale ale funcţionarilor Centrului de sănătate publică să ne sesizeze la numerele de telefon ale unităţii de gardă 257 202 sau cel al liniei naţionale anticorupţie 0 800 55555”, se menționează într-un comunicat al CNA.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram